CSM TÂRGOVIŞTE PIERDE ÎN CLASICUL BASCHETULUI FEMININ ROMÂNESC

Mihai ROŞOIU

FCC Baschet Arad a început returul Grupei Valorice A din Liga Naţională cu un succes pe terenul eternei rivale din Târgovişte. S-a terminat 56-49 în Clasicul Baschetului Românesc şi speranţele de locul 2 până la final rămân aprinse.
„Galben-albastrele” au avut parte de un duel complicat în fosta capitală a României, după un joc în care nu a reuşit să treacă de prea multe ori în avantaj pe tabelă. Chiar dacă trupa pregătită de Rodriguez şi Bondor a avut procentaje mai bune în prima parte a jocului la aruncările din acţiune, recuperări, dar şi pase decisive, dâmboviţencele au intrat la cabine în avantaj: 2826. Gazdele întâlnirii au marcat şapte din cele 10 aruncări avute de la linia de pedeapsă, în timp ce arădencele nu au beneficiat de nicio liberă în 20 de minute.
Odihna şi sfaturile primite la vestiare au fost benefice pentru FCC, care a reuşit să treacă în avantaj pe tabelă în a doua parte a confruntării. Chiar dacă în ultima pauză s-a intrat la egalitate de puncte, 43-43, sfertul cu numărul patru a adus şi distanţarea decisivă pentru

echipa de pe Mureş, care a ştiut să gestioneze perfect finalul partidei.
S-a terminat 56-49 pentru formaţia din oraşul de pe Mureş, într-un meci în care americanca Adrienne Webb a fost din nou principala marcatoare a echipei cu 20 de puncte. Banca Aradului a fost mai bună cu 17 puncte înscrise, faţă de doar 10 puncte venite din partea gazdelor. A fost şi unul dintre cele mai bune jocuri făcute, în defensivă, de „galben-albastrele” cu echipele importante din campionat.
Pentru FCC Baschet Arad a fost ultima repetiţie înaintea Final Four-ului Cupei României de la Sfântu Gheorghe. În prima semifinală, echipa noastră va întâlni sâmbătă, de la ora 16:30, formaţia ACS Târgu Secuiesc.
Formaţii şi marcatoare:
Târgovişte: Toma 15 puncte, lrimia 12, Tănase 10, Ghiţă 7, Stoenescu 3, Chivu
2, Paun, Petrof, Robotin şi Brebene.
Arad: Webb 20 puncte, Fodor 7, Hadzovic 7, Robinson 6, Pop 5, Ardelean 4, Akathiotou 4, Karakasevic
3, Bartok, Mercea, Ciotir şi Neagu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

CSM TÂRGOVIŞTE SE IMPUNE ÎN DERBY-UL ETAPEI A 17-A

Etapa a 17-a a Diviziei A1 la volei feminin a confirmat ieşirea Ştiinţei Bacău din lupta pentru primele două locuri. CSM Tâgovişte a revenit după pierderea primului set şi a învins cu scorul de 3-1 pe Ştiinţa Bacău şi şi-a consolidat locul al treilea în clasament, la patru puncte de […]