Published On: lun, Apr 14th, 2014

CSM Târgovişte – CSM Bucureşti 3-2

voleiCine s-ar fi gândit că după ce pierduseră la scor meciul din sezonul regulat şi după un start ratat definitv, Municipalul din Tâgovişte va învinge CSM Bucureşti în primul joc din seria partidelor pentru locurile 5-6 în campionatul de volei. Oaspetele au început ca din tun şi meciul de sâmbătă, reuşind să îşi pună adversara la respect încă din primele două seturi. La 20 şi la 22 au reuşit să se impună bucurştencele în primele două manşe ale jocului din Polivalenta târgovişteană, oferindu-le astfel cârcotaşilor şansa de a anticipa o nouă Umilinţă a elevelor lui Alexandru luhasz. Numai că în sport totul este posibil, iar CSM-ul din Târgovişte a arătat ca o echipă nouă în următoarele seturi. în partea a treia a fost un adevărat Măcel. Oaspetele nu au existat pe teren. luhasz a renunţat la modificări, iar formula pe care tehnicianul dâmboviţean a mizat a dat roadele mult aşteptate. 25 -12 în setul al treilea şi gazdele începeau să spere, iar Bucureştiul să tremure. Cu moralul echipei care vine din spate şi nu mai are ce pierde, Târgoviştea nu a cedat iniţiativa niciun moment. Mingile trimise de dâmboviţence şi-au atins ţinta cu precizie, iar în defensivă lucrurile s-au modificat simţitor în bine. Setul al treilea a părut interminabil, tensiunea fiind la ea acasă. Până la urmă gazdele şi-au atins obiectivul şi au trimis meciul în decisiv.
Aici nu a mai existat decât o singură echipă. Târgoviştea a făcut spectacol şi a câştigat cu 15-8, obţinând astfel primul succes dintr-o serie ce iniţial părea inaccesibilă.
Meciul al doilea s-a jucat aseară, după închiderea ediţiei, dar indiferent de rezultat, fanii echipei lui Soni luhasz vor rămâne cu amintirea unui rezultat cu adevărat superb.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>