CS MUNICIPAL TÂRGOVIŞTE A CÂŞTIGAT CUPA BUCOVINEI

Mihai ROŞOIU

babeuUn nou weekend şi o nouă deplasare pentru sportivii radio orien-tarişti de la CS Municipal Târgovişte. De această dată competiţia a fost de nivel naţional şi s-a desfăşurat la Câmpulung Moldovenesc. „Cupa Bucovinei” este o competiţie ce se desfăşoară anual şi este câştigată pentru a doua oară de CS Municipal Târgovişte (prima oară, în 2010).
Pe lângă performanţa ca echipă, sportivii târgovişteni au dobândit una şi în clasamentul individual. Au obţinut medalia de aur la toate categoriile unde au avut reprezentanţi: Gherghescu Andrei – M19; Gherghescu Alexandru – M16; Olteanu Ştefan -M14; Anghelescu Claudiu – M12; Babeu Pavel – M40. Astfel, îşi vor nota în palmares o nouă cupă câştigată şi 5 medalii de aur.
Pădurea a avut un nivelment mare, fiind într-o zonă montană. Traseele au avut o dificultate deosebită, dar sportivii noştri au reuşit să le finalizeze într-un timp rezonabil. Clasamentul a confirmat tehnica foarte bună a sportivilor dâmboviţeni.
Următoarea competiţie pe plan naţional este „Cupa Valea Carasului” şi se va desfăşura la Oraviţa. Sperăm ca târgoviştenii să se întoarcă din nou medaliaţi şi cu o nouă cupă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Să vezi şi să nu crezi Finala municipiului Bucureşti, disputată între două echipe din Ilfov!

Luni, la Chiajna, s-au desfăşurat semifinalele play-off-ului pentru desemnarea campioanei municipiului Bucureşti. S-au înregistrat următoarele rezultate: Concordia 3 Chiajna -Sportul 1 Decembrie 4-1, F.C. Chitila – Termo Bucureşti 4-2. în finală se vor întâlni Concordia 3 Chiajna şi F.C. Chitila. Favorită este echipa din Chiajna (antrenor George Burtea). Nu este […]