
Crucea Roşie Dâmboviţa, organizaţie umanitară cu expertiză în prevenirea şi combaterea îmbolnăvirilor şi intervenţia în situaţie de dezastre, este în colaborare permanentă cu autorităţile centrale şi locale şi oferă sprijin logistic, uman şi material pentru a consolida răspunsul judeţului Dâmboviţa la ameninţarea cu noul coronavirus (COVID-19).
Crucea Roşie Dâmboviţa cu sprijinul financiar al Kruk România şi al companiei IRCAT a achiziţionat un număr de 200 de teste PCR pentru analizorul GeneSystem, 150 de vârfuri de pipetă 20 /vl şi 2.200 de tampoane de recoltare. Acestea au fost distribuite către Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte. Valoarea totală a achiziţiei a fost de 75.000 de lei, cea mai mare parte a sumei, 60.000 de lei provenind ca sponsorizare din partea companiei Kruk Romania şi 15.000 de lei din partea companiei IRCAT.Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte, prin vocea managerului dr. Claudiu Dumitrescu a transmis mulţumiri celor implicaţi în această acţiune.
Directorul Crucii Roşii Dâmboviţa, jr. Raul Pavelescu Dâmboviţa le mulţumeşte tuturor donatorilor şi sponsorilor şi speră că va putea să vina şi de acum înainte în sprijinul unităţilor spitaliceşti şi al comunităţii dâmboviţene: „Crucea Roşie Dâmboviţa mulţumeşte celor doi sponsori, Kruk Romania şi IRCAT dar şi tuturor celor care ne ajută să scriem în prezent istoria organizaţiei. Fără susţinerea voluntarilor, donatorilor, partenerilor şi prietenilor Crucii Roşii, programele noastre de ajutorare nu ar fi fost posibile.Vă invităm să ne rămâneţi alături, pentru că doar uniţi putem duce mai departe misiunea pentru umanitate”, a declarat directorul Crucea Roşie Dâmboviţa, jr. Raul Pavelescu.
Crucea Roşie Dâmboviţa vă aşteptă în continuare alături de ea.