Cristian Stan: PSD Dâmboviţa este alături de omul Adrian Ţuţuianu

La săptămânala conferinţă de presă a PSD Dâmboviţa, ce a avut loc luni, 22 octombrie, au fost prezenţi primarul municipiului Târgovişte, Cristian Stan, preşedinte PSD Târgovişte, lonuţ Săvoiu, administratorul public al judeţului şi nu în ultimul rând senatorul Titus Corlăţean.
În prima parte a intervenţiei, primarul Cristian Stan a abordat subiecte strict legate de investiţiile municipiului Târgovişte. Edilul nu a omis să comenteze şi despre zvonurile care au apărut săptămâna trecută, legate de proiectul pe POR privind Centura Târgoviştei. Primarul Cristian Stan a spus clar şi răspicat că proiectul nu a fost respins, s-au cerut clarificări şi este în evaluare.
Nu în ultimul rând, edilul Cristian Stan şi-a exprimat public susţinerea pentru Adrian Ţuţuianu şi din capul locului a respins foarte ferm ideea ca la PSD Dâmboviţa să ajungă un preşedinte mumit de la Centru. După cum ştim, în ultimele săptămâni, în presa centrală se tot vorbeşte despre o posibilă sancţiune a preşedintelui PSD Dâmboviţa, senator Adrian Ţuţuianu la următorul Comitet Executiv Naţional. Se vorbeşte fie despre suspendarea acestuia de la conducerea PSD Dâmboviţa sau chiar de excludere, şi asta datorită faptului că Adrian Ţuţuianu a criticat dur conducerea partidului şi chiar Guvernul în cadrul unor întâlniri de partid care se pare că au fost înregistrate pe ascuns şi ulterior date în presa centrală.
„Mi se pare aşa o chestiune aproape incredibilă în condiţiile în care a-l îndepărta pe Adrian Ţuţuianu de la Organizaţia PSD Dâmboviţa înseamnă să faci cea mai mare favoare pe care o puteai face vreodată adversarilor politici de la Dâmboviţa şi nu numai. Un om care nu a pierdut nicio bătălie electorală, un om care şi-a ţinut la respect absolut toţi adversarii politici pe care i-a avut, nu cred că poate fi la acest mod tratat de conducerea partidului. Sigur că evoluţiile pot fi cumva imprevizibile, însă PSD Dâmboviţa este alături de omul care prin activitatea sa a impus respect şi care a fost întotdeauna, din momentul în care a preluat conducerea organizaţiei, motorul electoral şi nu numai al acestei organizaţii… Nu cred că poate rezista un preşedinte împotriva voinţei organizaţiei. Aţi văzut scrisoarea celor 66 de primari, vă asigur că nu a fost nici un fel de presiune, bineînţeles că am citit conţinutul scrisorii şi eu cred în forţa acestei organizaţii şi cred în Adrian Ţuţuianu ca preşedinte al organizaţiei. Vreau să mai menţionez că, a avea curajul să spui lucrurilor pe nume, nu trebuie să determine aplicarea unei sancţiuni, pentru că despre asta este vorba, Adrian Ţuţuianu şi-a spus un punct de vedere, l-a spus într-un cadru organizat, ar trebui să ne preocupe cum acele înregistrări ajung în altă parte, iar acest lucru este absolut de condamnat. Este clar că sunt persoane care nu vor binele acestei organizaţii.”, a declarat Cristian Stan, preşedinte PSD Târgovişte şi primar al muncipiului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

A început tratarea pacienţilor cu amiotrofie spinală, cu medicamentul nusinersen

Prin eforturile conjugate ale CNAS şi Ministerului Sănătăţii, la Centrul Naţional Clinic de Recuperare Neuropsihomotorie Copii „Doctor Nicolae Robănescu” a început tratamentul primilor trei pacienţi cu amiotrofie spinală din România cu medicamentul inovator DCl nusinersen. În condiţiile în care medicamentul necesită administrare intraspinală, efectuată de medici special pregătiţi în acest […]