Published On: mie, Noi 15th, 2017

Credite pentru finanţarea de proiecte inovatoare

Firmele mici şi mijlcii şi start-upurile româneşti considerate ca având un grad mai mare de risc vor putea obţine noi credite, în urma unui acord de împrumut în valoare totală de 50 de milioane de euro, semnat de o bancă comercială cu Banca Europeană de Investiţii (BEI).
Banca va utiliza împrumutul pentru a finanţa proiecte inovatoare sau mai riscante, derulate de firme mici şi mijlicii, start-upuri şi companii care promovează ocuparea forţei de muncă şi mai ales creare de joburi pentru tineri.
Termenul de „proiecte inovatoare” se referă la acele investiţii care respectă criteriile „InnovFin -Finanţarea UE pentru inovatori”, fiind vorba de o iniţiativă comună lansată de Grupul Băncii Europene de Investiţii (BEI şi FEI) în cooperare cu Comisia Europeană, în cadrul programului Orizont 2020. Potrivit sursei citate, UniCredit Bank devine astfel prima bancă comercială din România care beneficiază de sprijinul garantat de bugetul UE în cadrul EFSI.
Iniţiatorii acordului susţin că împrumutul va da un impuls suplimentar creării de locuri de muncă în România, ţară importantă din UE, oferind finanţare pe termen lung şi accesibil IMM-urilor inovatoare şi start-up-urilor.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>