Published On: vin, Mar 14th, 2014

Credinţă şi iubire – coordonate esenţiale ale vieţii

isusEvanghelia duminicii a Il-a din Sfântul şi Marele Post al Paştilor ne înfăţişează o dublă vindecare pe care Mântuitorul Hristos a făcut-o asupra omului paralizat din Capernaum, fiind vorba de vindecarea sufletească şi trupească. Sfântul evanghelist Marcu notează mai întâi că, de îndată ce Mântuitorul S-a întors în Capernaum, n-a aflat odihnă, deoarece îndată a început să vestească Evanghelia. Locuitorii din Capernaum s-au grăbit spre casa în care intrase Mântuitorul, pentru că prezenţa Sa deşteptase în ei dorul de a-L mai vedea şi a-L mai auzi. Această râvnă cu care cei din cetate au venit la Domnul, este cu atât mai plinţ de însemnătate, cu cât este pusă în contrast cu purtarea urâtă a gadare-nilor, din ţinutul cărora Domnul tocmai se întorcea, după cum relatează evanghelistul Matei. Gadarenii se grăbiseră să-L îndepărteze pe Mântuitorul din hotarele lor, locuitorii din Capernaum însă se grăbeau să ajungă la locul unde intrase Domnul.
În relatarea evanghelică este vorba mai mult decât de o vindecare minunată săvârşită de Mântuitorul, anume, cu acest prilej El Se prezintă ca Acela care dă Harul iertării păcatelor celor care se apropie cu credinţă de El. Obiecţia cărturarilor care fuseseră martori, cum că numai Dumnezeu poate să ierte păcatele, era într-un fel anume întemeiată. Vindecându-l pe slăbănog, lisus dovedeşte că El este Dumnezeu şi că poate ierta păcatele. Mai mult, Mântuitorul a dat această putere de a ierta păcatele, şi Sfinţilor Săi Apostoli şi prin ei Bisericii, prin slujitorii ei, episcopii şi preoţii. Mântuitorul a fost sensibil la fapta celor patru prieteni ai slăbănogului şi mai ales la credinţa care i-a împins la acest gest. Încă o dată ni se atestă valoarea rugăciunilor pentru alţii, ca dovadă a sentimentului de comuniune, de frăţietate, de răspundere a unora pentru alţii. Sfântul evanghelist ne arată că pentru cuvântul dumnezeiesc şi pentru rugăciune, – aceste două mijloace de comunicare cu Dumnezeu, prilejul nu ni-l dă nici timpul, nici locul, ci propria noastră râvnă. Dumnezeu este gata să asculte şi să vorbească cu noi în orice clipă şi în orice loc. Vedem în tabloul evanghelic, o imagine foarte obişnuit şi instructivă. Pe pat nenorocirea omenească, lângă pat milostivirea omenească. Mila poartă şi astăzi nefericirea multor semeni de-ai noştri, ca să afle mâine acelaşi sprijin pentru sine. Căci se prea poate ca cei ce astăzi dau ajutor suferinzilor, să fie mâine în situaţia de a primii şi ei ajutor de la alţii. Păcatul paralizează pe om; îi slăbănogeşte şi trupul şi îi împietreşte sufletul. Iisus a venit pentru a tămădui astfel de paralizii, pentru a restaura firea omenească decăzută, dar şi pentru a arăta oamenilor cine este El de fapt. Cei care cârteau împotriva Lui, tocmai această întrebare nu şi-o puneau: „cine este de fapt Iisus?” L-au acuzat de blasfemie, motiv pentru care aveau să-L şi răstignească. Dar ei nu au înţeles, din acel noian de miracole, că Cel ce făcea în faţa unei lumi întregi lucruri nemaivăzute, era Acela care avea putere să ierte şi păcatele lumii! Era Fiul lui Dumnezeu! Mustrându-i pentru împietrirea inimii, Iisus le spune: „De ce cugetaţi acestea în inimile voastre? Ce este mai uşor a zice slăbănogului: Iertate îşi sunt păcatele sau a zice: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă?”, apoi porunceşte bolnavului să se ridice pe picioarele sale şi să meargă la casa sa. O minune din care putem învăţa multe şi din care trebuie să luăm aminte mai cu seamă la noi înşine. Prin puterea şi iubirea aceluiaşi Hristos, putem şi noi astăzi să ne ridicăm dintr-o stare de paralizie a minţii şi slăbănogire a trupului şi a sufletului, şi să păşim într-o viaţă nouă, deplină. Acesta este mesajul duminicii a doua: credinţă şi iubire – două coordonate esenţiale ale vieţii noastre.
Pr. Prof. Badea Marian Seminarul Teologic Sf. loan Gură de Aur din Târgovişte

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Articole Recente