Published On: mie, Iul 2nd, 2014

Credinţa, cel mai puternic apărător

Preot StefanescuPreot loan ŞTEFĂNESCU
Sf. Grigorie Palama spune că „cel care participă la energia dumnezeiască ajunge el însuşi într-un fel lumină.” Astfel cei care au avut credinţă şi au trăit după principiile ei, s-au îmbrăcat în lumină. Foarte cunoscut este cazul Sf. Serafim de Sarov. Vine la el unul dintre intelectualii bogaţi ai Rusiei, dar în acelaşi timp sceptic, frământat de întrebări, căutând sens vieţii şi-i spune frământarea lui. I-a mărturisit că el nu găseşte un sens vieţii pământeşti. Dar părintele, în cuvinte simple, i-a spus că: sensul vieţii noastre pământeşti este să dobândim harul Sfânt ca să ne salvăm sufletul. Iar în Pateric se spune că a fost un om care se numea Avva Pamvo. Se povesteşte despre el că trei ani s-a rugat lui Dumnezeu zicând: „să nu mă slăveşti Doamne pe pământ”. Şi atât de mult l-a slăvit Dumnezeu încât nu putea cineva să se uite la faţa lui, din cauza luminii ce-l lumina. Privesc faţa oamenilor de azi şi nu mai luminează! Atunci, vin şi întreb: Mai arde candela credinţei în sufletul vostru? Aveţi suficient untdelemn în candela voastră şi străluceşte ea în sufletul vostru? Întreb în numele părinţilor care ne-au botezat în credinţa lui Hristos şi care ne-au dus la biserică spre a ne îmbrăca în lumină. Întreb, în numele bunicilor şi străbunicilor, care au turnat untdelemn din propria lor candelă, plină ochi şi neadormită, aprinzând candela credinţei în sufletul nostru. Întreb, în numele tuturor celor care n-au îngăduit ca propria lor candelă a credinţei să fie stinsă, atunci când statul şi libertatea sau stins; singurul lucru păstrat de ei neatins a fost credinţa în Dumnezeu. Întreb, în numele tuturor celor care au primit cu vitejie moartea pentru credinţa lor, pentru apărarea crucii lui Hristos. Întreb, în numele tuturor celor care ne-au împodobit ţara cu cele mai frumoase sfinte locaşuri, biserici şi mânăstiri, de la care toate generaţiile au turnat untdelemn în candelele lor şi au aprins flacăra strălucitoare a credinţei. Întreb în numele sfinţilor, cuvioşilor, martirilor, preoţilor şi monahilor, care de-a lungul veacurilor de lupte şi necazuri, încercări şi întuneric, au păzit ca focul sfânt al credinţei să nu se stingă în poporul nostru, ca adevăraţi purtători ai luminii şi ai Duhului. Şi, în fine, întreb în numele celui mai mare sfânt al românilor, în numele puternicului şi smeritului Constantin Brâncov-eanu, acel român neînfricat şi mijlocitor înlăcrimat, care strigă încă de la începutul domniei: „slujba mea este să îndur nevoile şi să rabd nepăstile şi chiar să-mi vărs sângele în numele lui Hristos, pentru credinţă, pentru Una, Sfântă, Ortodoxă şi Apostolească Biserică, şi deopotrivă pentru ţară.” El şi-a întărit fiii, spunându-le: „Fii mei! Iată, toate averile le-am pierdut. Să nu ne pierdem sufletele! Staţi tari, bărbăteşte, şi nu băgaţi seamă de moarte. Priviţi la Hristos, Mântuitorul nostru, câte a răbdat pentru noi şi cu ce moarte de ocară a murit! Nu vă clintiţi din credinţa voastră… Cu sângele nostru să spălăm păcatele noastre… ” Iar pe fiul cel mic, Matei, l-a dojenit şi l-a îndemnat că mai bine să moară de o mie de ori, dacă s-ar putea, decât să se lepede de credinţa sa, doar pentru a trăi cu câţiva ani mai mult pe pământ. În numele lor, şi nu al meu, vă întreb: ce aveţi de gând cu credinţa noastră?
Desigur, vânturi viclene au venit peste noi din toate părţile. Le simţim, le vedem, le auzim. Ele vor să stingă candela dinlăuntrul sufletului nostru. Ele vor să rupă legătura cu părinţii, bunicii, strămoşii şi sfinţii noştri martiri. Ele vor să ne distrugă credinţa şi să ne scufunde în cel mai profund întuneric, fără lumina credinţei în Hristos care luminează tuturor. Ele vor să ne jefuiască şi să ne dezgolească, să ne răvăşească sufletul şi să-l fac neroditor. Cine să ne apere de tot răul ce a venit în lume, dacă nu credinţa? Dacă, lumea de azi ia înfăţişarea unei temniţe, fără uşă sau poartă, credinţa ne spune: Nu te teme! Dumnezeu ţine toate lucrurile în puterea Sa. El te numeşte „fiu” şi vrea ca şi tu să-L numeşti „Părinte”. Dacă semenii te leapădă şi te dispreţuiesc, credinţa te va apăra. Dacă faci vreun păcat, iar oamenii îţi văd păcatul şi te judecă şi te leapădă ca un golan netrebnic din această lume, credinţa îţi va apăra vrednicia şi-ţi va spune: „Hristos a murit pe Cruce pentru păcătoşi. El a plătit preţul pentru păcatul tău înaintea lui Dumnezeu, iar pentru Dumnezeu tu eşti de mare preţ!”. Dacă pătimeşti pierderi şi pagube şi nu ai pe nimeni pe umărul căruia poţi să plângi, credinţa îţi va spune mereu că Dumnezeu are în mână toate. Credinţa te apără de boală, de necaz, de întuneric, de deznădejde, de singurătate şi chiar de moarte. Credinţa te apără de imoralitate, de gânduri necurate, de fapte ruşinoase, de crimă, de brutalitate şi de barbarie. N-o să găseşti în viaţă un apărător mai puternic decât credinţa!

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Articole Recente