COVID-19: un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals şi fals în înscrisuri sub semnătură privată

Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe drumul naţional 1A, pe raza localităţii Creve-dia, o autoutilitară condusă de un bărbat de 23 de ani, din Corneşti.La solicitarea poliţiştilor, conducătorul auto le-a prezentat acestora o adeverinţă emisă de angajator. În urma verificărilor efectuate în Registrul Electronic General de Evidenţă a Salariaţilor, poliţiştii au constatat că bărbatul nu ar fi angajat al societăţii comerciale respective. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluţie prin unitatea de parchet competentă.
La nivelul judeţului Dâmboviţa, au fost desfăşurate următoarele activităţi:

  • au fost efectuate, de către poliţisti şi jandarmi, însoţiri pentru introducerea în carantină a 12 persoane;
  • au fost efectuate, de către poliţişti, 343 verificări la persoane aflate în izolare la domiciliu;
  • au fost constituite 142 patrule, dintre care 67 mixte cu Inspectoratul

Judeţean de Jandarmi Dâmboviţa „Mircea cel Bătrân”, care au acţionat pentru verificarea respectării măsurii izolării la domiciliu sau a interdicţiilor de circulaţie prevăzute prin ordonanţele militare. La activităţile desfăşurate au participat 51 cadre ale M.Ap.N. şi 128 poliţişti locali.

  • au fost aplicate 75 de sancţiuni contravenţionale, pentru nere-spectarea restricţiilor de circulaţie stabilite prin ordonanţele militare, în valoare totală de 108.000 lei.
  • de la debutul pandemiei, au fost aplicate 5.378 sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea prevederilor ordonanţelor militare, în valoare de 9.073.115 lei.
  • a fost întocmit la nivelul IPJ Dâmboviţa un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
    Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa continuă să acţioneze în sistem integrat, alături de jandarmi, militari şi poliţişti locali pentru respectarea prevederilor legale impuse pe perioada stării de urgenţă cât şi pentru prevenirea şi combaterea evenimentelor care ar putea afecta ordinea şi siguranţa publică.

La data de 23.04.2020, conform situaţiei DSP Dâmboviţa:

  • se află în izolare la domiciliu: 380 persoane asimptomatice
  • se află în carantină instituţional-izată: 201 persoane
  • persoane confirmate cu COVID-19, în total: 88 de cazuri, în evidenţa DSP existând 87 de cazuri, dintre care 12 persoane vindecate
  • număr cadre medicale infectate cu noul coronavirus, conform INSP: 3, dintre care 2 cadre declarate vindecate.
  • persoane decedate de la debutul pandemiei: 5
    Personal din cadrul ISU „Basarab I” Dâmboviţa a executat 10 misiuni/acţiuni pentru transportul persoanelor către locaţiile stabilite pentru izolare/carantină, transportul persoanelor suspecte/confirmate a fi infectate cu COVID-19 la unităţi spitaliceşti, pentru sprijinul DSP Dâm-boviţa în desfăşurarea acţiunilor specifice, precum şi acţiuni de decontaminare a tehnicii şi a personalului care a participat la acţiunile de transport.Menţionăm că, din data de 21 aprilie 2020, DSU şi Asociatia Proacta Edu pun la dispoziţia cetăţenilor un nou număr de telefon de tip TelVerde, 0800070030, unde apelanţii pot beneficia de suport psihologic şi sprijin social. Acest număr se poate apela gratuit, din orice reţea, de luni până sâmbătă, în intervalul orar 8.00-24.00. Pentru o bună gestionare a situaţiilor de stres, tensiune, anxietate, singurătate, frică etc., care pot interveni pe perioada pandemiei de COVID-19, operatorii TelVerde vor face legătura între apelanţi şi comunităţile suport care fac parte din proiect, astfel încât populaţia să primească răspunsul şi/sau sprijinul aferent situaţiei în care se regăseşte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Percheziţii la persoane bănuite de furt calificat

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Moreni, sprijiniţi de jandarmi şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au efectuat şase percheziţii domiciliare, pe raza localităţii Gura Ocniţei, la 5 persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de furt calificat.În urma acţiunii, au fost identificate patru persoane care au fost conduse la sediul Poliţiei […]