Published On: vin, dec. 16th, 2016

Cotizaţia ATOP Dâmboviţa pentru anul 2017 către Autoritatea Teritorială de Ordine Publică „ANATOP”

In conformitate cu prevederile Legii nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, la nivelul fiecărui judeţ se organizează şi funcţionează Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, organism cu rol consultativ, fără personalitate juridică, a cărui activitate se desfăşoară în interesul comunităţii şi care are ca scop asigurarea bunei desfăşurări şi sporirea eficienţei serviciului poliţienesc din unitatea administrativ-teritorială în care funcţionează.
Autorităţile Teritoriale de Ordine Publică sunt membre ale Asociaţiei Naţionale a Autorităţilor Teritoriale de Ordine Publică, ATOP Dâmboviţa fiind membru fondator al acestei asociaţii. În conformitate cu prevederile statutului ANATOP, membrii asociaţiei au obligaţia de a plăti o cotizaţie anuală.
Prin Decizia Consiliului Director al Asociaţiei Naţionale a Autorităţilor Teritoriale de Ordine Publică „ANATOP” nr. 1/26.10.2014 s-a stabilit cotizaţia anuală a membrilor Asociaţiei Naţionale a Autorităţilor Teritoriale de Ordine Publică „ANATOP”, în cuantum de 5.000 lei. Conform adresei nr. 15/07.12.2016 a Asociaţiei Naţionale a Autorităţilor Teritoriale de Ordine Publică cotizaţia pentru anul 2017 rămâne la nivelul celei stabilite pentru anul 2016, respectiv
5.000 lei.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>