COS Târgovişte, înmormântat „din pix” de ministrul Năsui

Şeful liberalilor târgovişteni, Aurelian Cotinescu, este pesimist vizavi de soarta Combinatului Speciale, unul dintre cele mai importante două proiecte din Dâmboviţa, îngropate de o manieră am putea spune absurdă, de miniştri USR-PLUS. Dacă la Transporturi, „viziunea” ministrului Cătălin Drulă s-a concretizat în blocarea proiectului de lărgire la patru benzi şi modernizare a DN 71, Claudiu Năsui, ministrul Economiei, poate fi declarat oficial drept gropar al COST. Un şef de cabinet pentru care nu par să conteze nici cei peste o mie de oameni rămaşi pe drumuri şi nici că în România nu se va mai produce oţel beton, materie primă esenţială în construcţii, din care se importă circa un million de tone anual:
„Sentimentul meu, şi o spun cu regret, pentru că am fost implicat în acest proiect şi emoţional şi ca lider al liberalilor târgovişteni, este că nu se va face nimic. Nu este dorinţă la nivelul Ministerului Economiei. V-am spus de atâtea ori că doar un singur om trebuia să semneze şi să aprobe, pentru că în rest totul era făcut. Este adevărat că acel om este din alianţa de guvernare, dar ştiţi cum este. Fiecare om are o viziune, are priorităţi diferite. Acest combinat, din păcate pentru actualul ministru al Economiei nu este o prioritate. Pentru noi, ca târgovişteni, era imperios necesar ca acest proiect să se facă şi cred că şi pentru economia României era un prilej foarte bun de a arăta că am reuşit să salvăm totuşi ceva şi am fi salvat ceva care ne trebuie atâta timp cât avem nevoie de un milion de tone de oţel beton anual şi noi importăm aproape toată această cantitate. Deci avem o problemă majoră. Vrem să dezvoltăm România, avem nevoie de oţel beton, asta e clar, şi e de preferat să-l iei de aici, din economia locală, decât să-l imporţi”, a spus preşedintele PNL Târgovişte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

CHINDIA ARE 3 DINTRE PRIMII 10 TINERI CARE AU EVOLUAT ÎN SEZONUL REGULAT AL LIGII I

La finalul sezonului regular al Ligii 1, vedem cele mai importante borne atinse de tinerii fotbalişti români. În cele 30 de etape au evoluat 148 de jucători U21, faţă de cei 123 din întreg sezonul trecut. Aceştia au reuşit 91 de goluri!Echipele care au folosit cei mai mulţi tineri: FCSB […]