COOPERARE INTERNAŢIONALĂ PENTRU DESTRUCTURAREA UNEI GRUPĂRI DE CRIMINALITATE INFORMATICĂ

In urma a 4 percheziţii, au fost depistate mai multe persoane bănuite că ar fi prejudiciat 600 de victime, clienţi ai unor bănci din Lituania şi Estonia, cu 200.000 de euro. De asemenea, au fost stopate transferuri frauduloase în valoare de 300.000 de euro. Cercetările au fost efectuate împreună cu autorităţile din Lituania şi Estonia, în cadrul unei echipe comune de anchetă, iar acţiunea a beneficiat de suportul EUROPOL şi EUROJUST.
La data de 28 septembrie 2020, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au efectuat 4 percheziţii domiciliare, în Bucureşti, la locuinţele unor persoane bănuite de constituirea unui grup infracţional organizat, acces ilegal la un sistem informatic, fals informatic şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.
Din cercetări a reieşit că mai multe persoane ar fi lansat atacuri phishing împotriva clienţilor a 3 bănci comerciale din Lituania şi Estonia şi ar fi obţinut credenţialele de acces la conturile acestora, după care ar fi efectuat tranzacţii frauduloase.
Prin activitatea infracţională,

600 de persoane au fost prejudiciate cu 200.000 de euro, iar pe parcursul anchetei au fost stopate transferuri frauduloase în valoare de 300.000 de euro.
In urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat 2 laptopuri, 16 telefoane, 4 hard diskuri, 6 memory stickuri, 1 ssd, 5 carduri de memorie, 21 de cartele SIM, 28 de carduri bancare şi documente bancare şi olografe.

Au fost puse în aplicare mai multe mandate de aducere, iar 3 persoane au fost reţinute. Acestea vor fi prezentate instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările au fost efectuate împreună cu autorităţile din Lituania şi Estonia, în cadrul unei echipe comune de anchetă.
Acţiune a beneficiat de suportul EUROJUST şi EUROPOL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Plata retroactivă pentru cel mult 6 ani de vechime în muncă şi valorificarea unor informaţii din arhiva electronică pentru stabilirea pensiei

Persoanele care nu au calitatea de pensionar şi care vor să îşi completeze stagiul de cotizare pentru dreptul de pensie vor putea să plătească retroactiv contribuţia la sistemul public de pensii pentru cel mult 6 ani. De asemenea, în situaţii excepţionale, în care carnetele de muncă nu se mai găsesc […]