Published On: vin, iul. 26th, 2019

Controale privind respectarea legislaţiei aplicabile comerţului stradal

nichiduta.ro

În perioada 12-14 iulie 2019, au fost efectuate controale tematice la nivel naţional pentru verificarea modului de respectare a condiţiilor sanitare veterinare şi de siguranţa alimentelor a cerinţelor legislaţiei Uniunii Europene şi naţionale aplicabile comerţului stradal cu produse de origine animală provenite din producţia internă. În această acţiune, inspectorii sanitari veterinari au colaborat cu reprezentanţii Inspectoratelor de Poliţie judeţene, respectiv cu cei ai Jandarmeriei Române.
Astfel, au fost efectuate 1.325 de verificări, dintre care: – 571 de controale au fost realizate la micii producători, care comercializau direct către consumatorul final produsele primare de origine animală (lapte crud, ouă, carne de pasăre sau lagomorfe, miere, etc.), obţinute în gospodăriile proprii, în apropiere de locul de producere sau în alte locuri neamenajate (pe trotuare, în locurile de popas, parcările auto) situate de-a lungul căilor rutiere (comerţ stradal); – 754 de controale au fost realizate la persoanele care comercializau direct către consumatorul final alimente de origine animală (brânzeturi, produse din carne, etc.) obţinute în gospodăriile proprii, în apropiere de locul de producere sau în unităţi de vânzare cu amănuntul, în alte locuri neamenajate (pe trotuare, în locurile de popas, parcările auto) situate de-a lungul căilor rutiere (comerţ stradal).
Ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate 267 de sancţiuni contravenţionale în caloare de 364.700 de lei. Totodată, au fost reţinute oficial 1.790 de kg produse de origine animală (brânzeturi, lapte crud, produse din carne) şi 165 de ouă, comercializate în condiţii neigienice, fără respectarea lanţului frigorific şi a căror trasabilitate nu a putut fi demonstrată.
Reamintim cetăţenilor numărul de telefon al „Call Center”-ului A.N.S.V.S.A. – 0800 826 787 – care poate fi apelat gratuit, din orice reţea de telefonie, pentru a sesiza nereguli în domeniul siguranţei alimentelor.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro