Published On: lun, feb. 11th, 2013

Constantin Stroe, noul preşedinte al Ligii Aleşilor Locali PSD Dâmboviţa

nichiduta.ro

psdCasa de Cultură a Sindicatelor a găzduit, vineri seară, Liga Aleşilor Locali PSD Dâmboviţa. Întâlnirea, la care au participat 496 de membri social-democraţi din tot judeţul, s-a desfăşurat într-o atmosferă social-democratică, însă nu au lipsit nici contrele între pretendenţii la funcţia de preşedinte al Ligii Aleşilor Locali PSD Dâmboviţa. Alături de primari, viceprimari, consilieri judeţeni şi locali, au fost prezenţi preşedintele PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, vicepreşedintele loan Marinescu, deputatul Zisu Stanciu, senatorul Leonardo Badea, senatorul Valentin Calcan şi deputatul Ionuţ Săvoiu. Ca notă generală, liderii şi parlamentarii PSD au încercat să-şi încurajeze colegii cu îndemnuri la rezistenţă şi la luptă în ciuda acestor vremuri de austeritate şi, totodată, nu au lipsit criticile la adresa PD-L şi a preşedintelui României, Traian Băsescu. Conferinţa Ligii Aleşilor Locali PSD Dâmboviţa a avut pe ordinea de zi: raport de activitate al Biroului Executiv Judeţean al Ligii Aleşilor Locali PSD pentru mandatul Conferinta PSD 7.02.20132010-2012; propuneri de modificări legislative şi, nu în ultimul rând, alegerea Biroului Executiv Judeţean al Ligii Aleşilor Locali. Pentru funcţia de preşedinte al Ligii Aleşilor Locali PSD Dâmboviţa au fost doi candidaţi, şi anume primarul comunei Şotânga, Constantin Stroe, şi primarul comunei Aninoasa, Constantin Maricescu. Pretendenţii la cele patru funcţii de vicepreşedinte au fost: primarul municipiului Moreni, Constantin Dinu, primarul comunei Cojasca, Victor Gheorghe, primarul comunei Bilciureşti, Eftimie Simion, sau, cum îi spun prietenii, nea Fane, şi primarul comunei I. L. Caragiale, Adrian Năstase. Şi pentru ocuparea funcţiei de secretar au fost doi candidaţi, şi anume primarul comunei Niculeşti, Dorinel Soare şi Amuza Alexandru. Pentru cele 11 funcţii de membri, au fost candidatul şi locul. Au urmat discursurile.
USL are acum forţa de a pune capăt nedreptăţilor
Cel mai plin de compasiune pentru primari şi vehementă în critici s-a arătat primarul comunei Voineşti, Gabriel Sandu, care, pe un ton înalt, le-a spus colegilor de partid că acum a venit momentul să se facă dreptate şi pentru primarii PSD, care timp de patru au fost prigoniţi şi care au bătut la uşa şefilor PD-L să ceară bani pentru proiecte absolut necesare şi importante dar nu au fost primiţi. Edilul Gabriel Sandu le-a transmis liderilor că USL are acum forţa de a pune capăt nedreptăţilor.
Discursul reproşurilor
A urmat discursul primarului de la Aninoasa, Constantin Maricescu, candidat pentru funcţia de preşedinte al Ligii Aleşilor Locali PSD. Acesta, din capul locului, a început cu reproşuri, spunând că numai domnia sa s-a ocupat în totalitate de organizarea evenimentului şi că nu a avut un sprijin real din partea colegilor din cadrul Ligii. Momentul a stârnit ceva comentarii prin sală, iar în finalul discursului edilul Maricescu Constantin le-a cerut votul colegilor. Neinspirată a fost decizia de a reproşa colegilor lipsa de implicare.
Scurt şi la obiect
Cel de-al doilea candidat la preşedinţia Ligii Aleşilor Locali PSD a fost Constantin Stroe, primarul comunei Şotân-ga, care a avut un discurs bine structurat privind propuneri de modificări legislative în administraţia publică locală şi care a prins la public. Momentul a fost aplaudat la scenă deschisă. În finalul discursului, edilul Costantin Stroe a ţinut să-i mulţumească contra candidatului său, primarului Constantin Maricescu, pentru SMS-ul primit, prin care îi cerea votul.
Vot democratic
Momentul cel mai important al Conferinţei Ligii Aleşilor Locali ai PSD Dâmboviţa a fost când a început procesul de votare pentru alegerea Biroului Executiv Judeţean al Ligii Aleşilor Locali. Rând pe rând fiecare delegaţie a mers şi a votat.
Constantin Stroe, noul preşedinte al Ligii Aleşilor Locali PSD Dâmboviţa
După numărarea voturilor, într-o atmosferă de suspans, edilul Gabriel Sandu a prezentat rezultatul votului. Au fost înregistrate 498 de voturi valabil exprimate. Suspansul a continuat deoarece au fost mai întâi prezentaţi cei patru vicepreşedinţi câştigători, şi anume: primarul municipiului Moreni, Constantin Dinu, primarul comunei Cojasca, Victor Gheorghe, primarul comunei Bilciureşti, Eftimie Simion, sau cum îi spun prietenii, nea Fane şi, primarul comunei I.L.Caragiale, Adrian Năstase. Au urmat cei 11 membri ai Biroului Executiv Judeţean al Ligii Aleşilor Locali: Dragoş Vlădescu, primarul comunei Dragomireşti, Marian Paraschiv, primarul comunei Băleni, Constantin Miu, primarul de Valea Mare, Năstase Constantin, primarul comunei Răzvad, Dicu Ion, primarul de la Pietroşiţa, Roşu Vasile, Rusu Ion, primarul de la Tărtăşeşti, Olaru Luminiţa, consilier judeţean, Nae Radu, primarul de la Mătăsaru, Sorin Ioniţă, primarul comunei Gura Ocniţei, şi Dinu Constantin. Bătălia pentru funcţia de secretar a fost câştigată de primarul comunei Niculeşti, Dorinel Soare. Şi în final a fost prezentat noul preşedinte al Ligii Aleşilor Locali PSD Dâmboviţa, primarul de la Şotânga, Constantin Stroe, care a primit votul a 364 de membri în comparaţie cu primarul comunei Aninoasa, care a primit votul a doar 129 de membri. Noi îi dorim mult succes domnului primar Constantin Stroe.
Primarul Constantin Maricescu nu ştie să piardă o luptă internă şi a dat cu bâta în baltă
Unii oameni, ajungând în vreun fotoliu moale de „mare” conducător, se cred de neînlocuit, chipurile, dacă nu se vor mai afla acolo unde au fost, totul moare. Şi atunci încearcă prin orice metodă să rămână în funcţie, uneori chiar şi cerşind aceasta, trădează pe cineva, înşală pe altcineva, îi ponegreşte pe cei care l-au urcat cândva în fotoliu şi se milogeşte pe lângă cei de care depinde dacă rămâne sau nu mai departe conducător. E un lucru scârbos, care răspândeşte în jur un miros insuportabil de mici napoleoni. Persoane de neînlocuit nu sunt, altele care vin în loc pot fi şi mai bune, şi mai responsabile. Directori, brigadieri, conducători de tot rangul – câtă frunză şi iarbă! Poate a venit timpul ca toţi să înţeleagă şi acest lucru… Şi poate înţelege şi domnul primar Constantin Maricescu, care, vineri seară, când s-a văzut în faţa faptului împlinit, că a pierdut fotoliul de preşedinte al Ligii Aleşilor Locali şi nu a făcut altceva decât să înceapă să împroaşte cu noroi în imaginea colegului său de partid, noul preşedinte al Ligii Aleşilor Locali, primarul Constantin Stroe. Ca un simplu ziarist, nu-mi venea să cred ce îmi aud urechile. Marele per-dant, primarul Constantin Maricescu, a spus că edilul Stroe Constantin a câştigat noua funcţie chiar şi cu sprijinul primarilor PDL. Sincer, nu am înţeles afirmaţiile, atât timp cât au votat doar membri PSD, fiind vorba de bucătăria internă a PSD Dâmboviţa, şi anume Liga Aleşilor Locali PSD Dâmboviţa…

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro