Published On: lun, Noi 20th, 2017

Consiliul Judeţean Dâmboviţa finanţează nerambursabil proiectul „Baschet – sănătate, educaţie, recreere”

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alexandru Oprea, a participat la Colegiul Naţional „Ienăchiţă Văcărescu” din Târgovişte, la festivitatea de deschidere a competiţiei de baschet organizată în cadrul proiectului „Baschet – sănătate, educaţie, recreere”, proiect finanţat nerambursabil de Consiliul Judeţean Dâm-boviţa.
Acţiunile sportive vor avea loc în perioada 15 – 30 noiembrie 2017, în sala de sport a Colegiului Naţional „Ienăchiţă Văcărescu” din Târgovişte.
Proiectul se derulează în partene-riat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean şi presupune o competiţie între echipele de baschet ale mai multor licee din oraş.
La festivitatea de deschidere au mai participat: Dana Pîrvulescu -directorul Colegiului Naţional „Ienăchiţă Văcărescu” Târgovişte, Sorin Ion – inspector şcolar general, Cristina Stroe – inspector şcolar general adjunct, Valentin Ilie – preşedintele Asociaţiei Comitetului de Părinţi, cadre didactice şi numeroşi elevi ai liceelor înscrise în competiţie.
Cu acest prilej, Alexandru Oprea, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, a transmis: „Vă mulţumesc pentru faptul că participaţi la această activitate. Este un proiect pe care noi, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, l-am finanţat. Astfel de acţiuni se înscriu în sfera preocupărilor pe care le-am avut de la preluarea mandatului de preşedinte al Consiliului Judeţean şi dacă urmăriţi mediul virtual, pentru că dumneavoastră cu siguranţă sunteţi utilizatori ai reţelelor sociale, aţi putut observa că am sprijinit numeroase activităţi în domeniul sportului. Am avut în primăvară, la Aninoasa, o activitate în cadrul căreia i-am premiat pe cei care desfăşoară activităţi sportive. De asemenea, am avut în oraşul Pucioasa un maraton, alături de fundaţia „Sporturi pentru toţi”. Vreau să precizez că noi, cei de la consiliul judeţean, alături de performanţa sportivă, am premiat şi performanţa în educaţie. Pentru prima dată în aceşti ani, olimpicii din judeţul Dâm-boviţa au fost premiaţi la diverse discipline (…) Încercăm să fim aproape de dumneavoastră şi să vă sprijinim în demersurile dumneavoastră. Nu în ultimul rând, vreau să le mulţumesc celor care s-au implicat, Asociaţiei de părinţi, cadrelor didactice, Inspectoratului Şcolar Judeţean, pentru că suntem parteneri în acest proiect şi cu siguranţă vom fi parteneri şi în proiecte viitoare!”
Valoarea proiectului este de 16.752 lei, din care 15.022 lei (89,7%) reprezintă suma totală alocată proiectului de către Consiliul Judeţean Dâmboviţa.
Scopul principal al proiectului îl reprezintă educarea şi motivarea elevilor din şcolile şi liceele dâm-boviţene să participe la acţiuni sportive şi atragerea unui număr cât mai mare de elevi în practicarea baschetului şi a sportului în general.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>