Published On: mie, Noi 15th, 2017

Consiliul Judeţean Dâmboviţa face demersuri pentru obiectivele de investiţii finanţate prin PNDL II

Consiliul Judeţean Dâmboviţa continuă demersurile necesare pentru implementarea cu succes a obiectivelor de investiţii – finanţate de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene – în judeţul Dâmboviţa, în cadrul celei de-a doua etape a Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).
În acest sens, pe 13 noiembrie 2017, au fost semnate alte două contracte de finanţare pentru alte două proiecte aprobate la nivelul Consiliului Judeţean Dâmboviţa, respectiv „Reabilitare DJ 702D Dragomireşti – Butoiu de Sus, km 11+970 – 17+659” (l = 5,69 km), în valoare totală de 10.569.688 lei, şi „Modernizare DJ 702 Limită judeţ Argeş -Cândeşti Deal – Cândeşti Vale” (L = 9,319 km), în valoare totală de 13.499.950 lei.
Urmare a sumelor alocate de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene pentru obiectivele de investiţii cuprinse în cea de-a doua etapă a Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), până în prezent Consiliul Judeţean Dâmboviţa a semnat 14 contracte de finanţare pentru 14 obiective de investiţii din cele 21 aprobate pentru judeţul Dâmboviţa.
Prin eforturile făcute pentru implementarea cu succes a acestor proiecte, Consiliul Judeţean Dâmboviţa îşi îndeplineşte obiectivele asumate, astfel încât judeţul Dâmboviţa să înregistreze o dezvoltare socio-economică importantă.
Cu acest prilej, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa le mulţumeşte tuturor celor care s-au implicat, au sprijinit şi au făcut posibile aceste proiecte atât de necesare pentru judeţul Dâmboviţa.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>