Conform declaraţiilor Primăriei Târgovişte, LA 15 IANUARIE VOR FI FINALIZATE LUCRĂRILE LA INSTALAŢIILE TERMICE DIN INSTITUŢIILE DE ÎNVĂŢĂMÂNT

gabriel cioacaIeri, city-managerul Primăriei Municipiului Târgo-vişte, Gabriel Cioacă, a prezentat un punct de vedere al executivului, referitor la situaţia montării instalaţiilor termice în instituţiile de învăţământ situate pe raza municipiului: „De la momentul în care s-au închis şcolile pentru a intra în vacanţă, până astăzi, s-a lucrat aproape zilnic, cu excepţia datelor de 25 decembrie şi 1 ianuarie 2014. În fiecare zi, cei din executivul primăriei au fost pe teren, au verificat stadiul lucrărilor, cum lucrează firmele care au câştigat proiectele. De pe 24 şi până astăzi au fost gata 7 obiective: Liceul de Arte „Bălaşa Doamna”, Voievodul Mircea, Ion Cio-rănescu, Şcoala Tudor Vladimi-rescu, Şcoala Grigore Alexan-drescu, Şcoala Radu cel Mare, Şcoala Matei Basarab, Grădiniţa nr.16. (…) Aşa cum v-am promis, la sfârşitul anului trecut, lucrările se finalizează, una câte una. Astăzi suntem în situaţia să avem în lucru doar 7 unităţi de învăţământ, cu promisiunea, din partea constructorilor, că, până la sfârşitul săptămânii viitoare, vor fi gata toate. 3 sau 4, probabil, vor fi gata până la sfârşitul acestei săptămâni. Se lucrează. (…) Aşa cum am mai spus, sperăm că aceste proiecte se vor finaliza cel târziu până la data de 15 ianuarie. Sunt situaţii în care firmele s-au apropiat de final. Mulţumim Distrigaz pentru faptul că ne-a sprijinit. Relaţia cu această firmă este una bună, pentru că altfel aprobările nu ar fi venit aşa de repede. Nu există niciun fel de problemă cu firmele care lucrează. În absolut toate locaţiile firmele sunt pe şantier şi derulează proiectele, astfel încât să putem spune la 15 ianuarie că am finalizat investiţia”.
Gabriel Cioacă a mai declarat că, acolo unde au apărut diferite probleme legate de execuţia lucrărilor, cei care se fac vinovaţi vor fi traşi la răspundere. Referitor la licitaţiile pentru încredinţarea lucrărilor, city-managerul consideră procedura una cât se poate de transparentă şi corectă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Sfântul loan Botezătorul şi înaintemergătorul Domnului

Pr. Prof. Peşetz Emil Model de înfrânare, de pocăinţă, de curăţire de patimi prin asceză şi rugăciune, iniţiator al vieţii monastice şi a celei pustniceşti, Sfântul loan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, sărbătorit astăzi în a doua zi de prăznuire Botezului Mântui-toru-lui nostru, este pentru noi, creştinii, cel care nu va […]