Published On: mie, mart. 13th, 2013

Conferinţa Judeţeană a TSD Dâmboviţa, amânată pentru 26 martie

nichiduta.ro

adrian tutuianuIeri ar fi trebuit să aibă loc alegeri în cadrul organizaţiei TSD Dâmboviţa, însă, în urma unor discuţii destul de aprinse, totul s-a contramandat. Mai clar, alegerile s-au amânat în urma unor discuţii iscate după ce fostul preşedinte al TSD Dâmboviţa, şi spunem acest lucru pentru că domnul Corneliu Ştefan a demisionat alături de alţi cinci colegi, luni seară, din funcţiile pe care le deţineau, a ieşit în faţa presei şi a spus că unul dintre contra candidaţii la funcţia de preşedinte TSD Dâmboviţa duce o campanie agresivă. Preşedintele PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, şi-a exprimat un punct de vedere cu privire la această situaţie: „în legătură cu acţiunile şi exprimările publice lansate înaintea Conferinţei Judeţene a Tineretului Social Democrat (TSD) Dâmboviţa, se impun câteva necesare precizări. Constatăm că nu au fost adoptate măsurile corespunzătoare privind organizarea Conferinţei Judeţene a TSD Dâmboviţa programată pentru astăzi, 12.03.2013. Pe cale de consecinţă, pentru a putea asigura tuturor participanţilor libera voinţă a exprimării votului, Conferinţa a fost amânată pentru data de 26.03.2013, începând cu ora 17.00, în Sala Mare a Casei de Cultură a Sindicatelor. Am luat act de demisiile a şase dintre membrii Biroului Permanent Judeţean al TSD Dâmboviţa. Gestul, regretabil pe fondul discuţiilor pe care le provoacă, nu atrage dizolvarea Biroului. Totodată, voi discuta astăzi cu cei şase membri şi le voi solicita să renunţe la demisii. În acelaşi timp însă, demersul responsabil obliga la transmiterea unui semnal ferm tuturor protagoniştilor în sensul că nimeni nu le oferă dreptul de a murdări imaginea unui partid cu peste 30.000 de membri în virtutea unor interese nocive, contrare obiectivului comun asumat. Solicit tuturor celor implicaţi să se abţină de la orice fel de comentarii marginale şi să depună eforturile necesare desfăşurării unei campanii interne în condiţii de fair-play şi colegialitate. Conferinţa TSD Dâmboviţa se va desfăşura după toate prevederile statutare ale Partidului Social Democrat şi va număra 588 delegaţi, desemnaţi de filialele teritoriale de tineret în temeiul unui algoritm corect, care să asigure o reprezentare corespunzătoare a tuturor organizaţiilor din judeţ. Procedura alegerilor va presupune votul secret. Orice persoană care are calitatea de membru al Tineretului Social Democrat Dâmboviţa are dreptul şi se poate înscrie pentru a candida pentru orice funcţie care va fi aleasă în cadrul Conferinţei. în sensul celor de mai sus, a fost convocat pentru astăzi, 12.03.2013, Biroul Permanent Judeţean al TSD Dâmboviţa, pentru a stabili măsurile necesare desfăşurării în condiţiile prevăzute de statut a Conferinţei din 26.03.2013. PSD Dâmboviţa încurajează competiţia onestă şi dezbaterea de idei în cadru intern. în acelaşi timp, încercările voite de a plasa un astfel de eveniment în vecinătatea speculaţiilor fără temei descalifică pe autori şi determină abandonul de la obiectivele asumate”, a declarat Adrian Ţuţuianu.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro