Conducerea Consiliului Judeţean Dâmboviţa dă asigurări că repartizările bugetare vor fi proiectate în funcţie de nevoile reale ale comunităţilor dâmboviţene

Deschisă la iniţiativa preşedintelui Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Corneliu Ştefan, seria de consultări ale administraţiei publice judeţene cu edilii localităţilor dâmboviţene, pe marginea alocărilor bugetare, conform Legii nr. 15 a bugetului de stat pe anul 2021, au continuat şi pe parcursul zilelor de joi şi vineri.Con-ducerea Consiliului Judeţean Dâmboviţa a analizat, împreună cu primarii participanţi la întâlnire, nevoile de finanţare ale comunităţilor locale pe care aceştia le reprezintă – pentru domenii de competenţa autorităţilor administraţiei publice, şi anume reabilitarea, extinderea sau dotarea şcolilor şi grădiniţelor, reabilitarea / îmbunătăţirea drumurilor de interes local, realizarea investiţiilor de extindere a reţelelor de iluminat şi canalizare, amenajarea trotuarelor şi a zonei blocurilor. Înlăturarea efectelor calamităţilor a fost o altă temă de bază a consultărilor de astăzi.
Preşedintele Corneliu Ştefan a subliniat întregul sprijin din partea administraţiei judeţene pentru eliminarea acestor urmări. S-a stabilit că unităţile administrativ-teritoriale vor trebui să întocmească solicitări – pentru alocarea de fonduri suplimentare din fondul de rezervă al Consiliului Judeţean Dâmboviţa. Transpunerea în practică a obiectivelor de dezvoltare locală propuse de fiecare primărie a evidenţiat necesitatea încheierii de contracte de asociere între consiliile locale şi consiliul judeţean, dacă astfel de contracte nu există în momentul de faţă. În plus, discuţiile celor două părţi au scos în evidenţă necesitatea ca primăriile să îşi pregătească proiecte care să fie eligibile pentru a fi finanţate prin Programul Judeţean de Dezvoltare Locală, orientate mai ales către investiţii noi în infrastructura de drumuri, apă, canal, mediu, sport, educaţie, sănătate, situaţii de urgenţă şi alte domenii de dezvoltare din fiecare comunitate.
La şedinţa din partea Consiliului Judeţean Dâmboviţa au mai participat: vicepreşedinţii Luciana Cristea şi Antonel Jljîie, deputatul Carmen Holban, secretarul general al judeţului, Dănuţ Nicolae Popa Stănescu, administratorul public al judeţului, Cristian Avanu, Vasile Dinu, director – Direcţia Tehnică, Carmen Igescu, director – Direcţia Economică, reprezentanţi ai Cabinetului Preşedintelui. Au fost prezenţi edilii localităţilor: Gura Foii, Gura Ocniţei, Gura Şuţii, Hulubeşti, Iedera, I.L. Caragiale, Ludeşti, Lucieni, Lunguleţu, Malu cu Flori, Măneşti, Mătăsaru, Mogoşani, Moroeni, Moţăieni, Morteni, Nucet, Niculeşti, Poiana, Produleşti, Ocniţa, Odobeşti, Perşinari, Pietrari, Pietroşiţa, Pucheni, Raciu, Răscăieţi, Răzvad, Râu Alb, Runcu, Sălcioara, Slobozia Moară, Şelaru, Şotânga, Tărtăşeşti, Tătărani, Ulieşti.Preşedintele Corneliu Ştefan i-a asigurat pe primarii prezenţi de întreaga colaborare a consiliului judeţean astfel încât fiecare localitate să îşi poată parcurge etapele de dezvoltare programate, subliniind faptul că repartizările bugetare vor fi proiectate în funcţie de nevoile reale ale comunităţilor dâmboviţene, în limita sumelor alocate de la bugetul de stat judeţului Dâmboviţa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Ţuţuianu critică amatorismul şi detaşarea parlamentarilor USR-PLUS vizavi de "îngroparea" proiectelor vitale pentru Dâmvoviţa

Superficialitatea şi detaşarea cu care parlamentarii USR-PLUS au tratat într-o conferinţă de presă subiecte de maxim interes pentru dâm-boviţeni, vorbind aici despre îngroparea efectivă a proiectului de lărgire la patru benzi şi modernizare a DN 71 şi blocarea preluării COS Târgovişte de către Ministerul Economiei, au fost taxate dur de […]