Published On: joi, Apr 27th, 2017

Concursul Naţional de Robotică „Cupa Chindiei” Târgovişte, ediţia 2017

In perioada 25-26aprilie, municipiul Târgovişte a găzduit Campionatul Naţional de Robotică „Cupa Chindiei” de la Târgovişte, ediţia 2017. La acest concurs au participat numeroase echipaje din licee, palate si cluburi ale copiilor precum şi echipe universitare de prestigiu.
Roboţii s-au întrecut în probe de viteză (urmăritori de linie), forţă (mini-sumo, micro-sumo) şi inteligenţă (labirint) pe 3 categorii de vârstă. Au participatla o categorie specială (A) roboţi construiţi în totalitate, inclusiv senzorii, exceptând doar bateriile şi motoarele. În categoria B au intrat roboţi ce conţineau kituri comerciale, create industrial.La fiecare probă, un echipaj participa cu un singur robot şi erau premiaţi doar primii trei clasaţi. Inain-tea competiţiei echipajele şi-au calibrat roboţii pentru noile condiţii de traseu pentru a putea obţine performanţa maximă: „A avut loc ceremonia oficială de deschidere a Concursului Naţional de Robotică „Cupa Chindiei” Târgovişte 2017, concurs desfăşurat la Palatul Copiilor din Târgovişte. Competiţia reuneşte tineri din Palate şi Cluburi ale Elevilor, Şcoli şi Universităţi, pasionaţi de inteligenţă artficială şi mecatronică. Scopul acestei competiţii este de a promova capacitatea creativă, nivelul ridicat al cunoştinţelor privind limbajele de programare, inventivitatea şi spiritul de fair play. Fiind o competiţie directă, concurenţii au posibilitatea să se cunoască şi să se aprecieze reciproc, să schimbe informaţii de specialitate şi în acelaşi timp să-şi formeze propriile scări de valori la care să se raporteze.”, a declarat preşedintele CJ, Alexandru Oprea.
La ceremonia de deschidere au participat: domnul Alexandru Oprea – Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, doamna Claudia Gilia – Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, doamna Cornelia Stan -Directorul Palatului Copiilor din Târgovişte şi domnul Sorin Ion – Inspector Şcolar General.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Articole Recente