Published On: mie, mart. 13th, 2013

Concedieri în masă la Mechel Târgovişte 530 de angajaţi de la Mechel Târgovişte, disponibilizaţi. VIDEO

mechelÎn condiţiile în care toată lumea aştepta repornirea activităţii la Mechel Târgovişte, 530 de muncitori de la combinatul Mechel Târgovişte vor fi disponibilizaţi. Combinatul are aproximatriv 2.000 de muncitori, iar primii 530 de angajaţi deja au fost chemaţi la serviciu pentru a le fi înmânate preavizele, unii au semnat alţii, alţii nu au acceptat să semneze, pentru că nu se stipulează clar în documentele prezentate că primesc la concediere trei salarii compensatorii, banii pe concediu şi prima de vacanţă. Toate aceste drepturi sunt stipulate în contractul de muncă, însă totul este la mâna ruşilor. Situaţia se pare că este una destul de gravă, şi, din cei 1.400 de angajaţi care rămân în combinat, nu se ştie câţi vor mai avea aceste locuri de muncă şi pentru cât timp. În loc de măsuri de relansare productivă, se recurge la valuri de concedieri. Oamenii sunt nemultumiţi de această măsură care contravine celor declarate iniţial şi sunt convinşi că nu vor primi nici măcar salarii compensatorii. Cei 530 de salariaţi au fost chemaţi să semneze notificările de preaviz: „Nu am semnat încă nimic, dar ne-au chemat şi ne-au pus în faţă preavizele. Este destul de greu. Suntem soţ şi soţie, avem bănci, copiii de întreţinut. Nu ştim ce o să facem. Normal, ar trebui să ne acorde trei salarii compensatorii, banii pe concediu şi prima de vacanţă, însă totul e la mâna lor. Nu avem decât să ieşim în stradă. Să se implice statul. Nu s-a schimbat nimic de când au venit noii patroni. Nu există materie primă să repornească producţia, de 25 de ani lucrez în combinat”, a declarat un angajat. „Ne dau afară ca pe o măsea. Nu ne spune nimeni nimic. Nu Executare Mechelam semnat încă nici un act. Eu mai am 2 ani până la pensie şi lucrez în combinat de când eram un copil, îmi era teamă de maşini. Am familie de întreţinut şi, la 55 de ani, nu mă mai angajează nimeni. Este crunt…”, a declarat Marinică Dascălu. Se cere intervenţia statului. De aceeaşi părere sunt şi sindicaliştii, care consideră că aceşti salariaţi nu vor mai primi nici măcar salariile conpen-satorii în caz de concediere. În ce priveşte sindicatul, se va analiza situaţia şi se vor lua măsuri în conformitate cu legislaţia muncii: „Ieri, au fost chemaţi de acasă 500 de oameni pentru a le înmâna notificările pentru preaviz. O parte din ei au semnat, dar cei mai mulţi au refuzat. Nu se respetă nimic din înţelegerile cu patronatul, acesta motivând procedura de insolvenţă. În înţelegerile cu patronatul şi potrivit contractului de muncă, oamenii trebuie să primescă la concediere trei salarii compensatorii, banii pe concediu şi prima de vacanţă. Toate aceste drepturi nu sunt stipulate sau prevăzute în aceste notificări. Cerem să intervină statul”, a declarat Aurel Vlăsceanu, SLI COS Târgovişte.
Mesaj de disperare –
„O să ajungem un judeţ de şomeri”
Prefectul judeţului, Victor Sanda, la întâlnirea cu primarii, de luni, a tras un semnal de alarmă în ceea ce priveşte situaţia locurilor de muncă din judeţ, ba, mai mult, a adus în discuţie şi concedierile de la Mechel Târgovişte. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a spus că situaţia este destul de delicată şi trebuie cu toţii să contribuie la redresarea economiei judeţului, altfel Dâmboviţa va deveni un judeţ de şomeri: „Avem o situaţie disperată cu locurile de muncă şi cu posibilitatea de a se îndrepta lucrurile. COST şi-a încălcat promisiunea şi dă 500 de oameni afară, nu 300. Dacă îi mai dă şi pe ceilalţi, pentru că oricum stau rău cu banii, suntem cu bomboana pe colivă… O să ajungem un judeţ de şomeri! Este un mesaj din disperare, nu ca să fac pe deşteptul”, le-a spus prefectul primarilor dâmboviţeni. Din nou la masa discuţiilor
Preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a spus că încearcă să aibă din nou o întâlnire cu conducerea combinatului: „Situaţia este una destul de dificilă. Am luat cunoştinţă de acest lucru în ceea ce priveşte situaţia concedierilor. Împreună cu domnul prefect vom mai face o discuţie cu conducerea Mechel”, a afirmat Adrian Ţuţuianu. În luna februarie, Mechel şi-a vândut toate activele deţinute în România pentru aproximativ 52 de euro companiei Nikarom Invest SRL, care a achiziţionat combinatele Mechel Câmpia Turzii, Târgovişte, Ductil Steel Oţelu Roşu, Ductil Steel Buzău, Laminorul Brăila şi Mechel Reparaţii Târgovişte. În 22 februarie, Tribunalul Dâmboviţa a admis cererea Mechel Târgovişte de reorganizare şi a deschis procedura generală de insolvenţă a companiei. VIDEO

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>