Published On: vin, feb. 23rd, 2018

Comunitatea bulgară sărbătoreşte mâine Tudoriţa sau Paştele Cailor

Mâine, comunitatea bulgară din Târgovişte sărbătoreşte Paştele Cailor sau Tudoriţa, un obicei care, pe lângă încărcătura religioasă, simbolizează începutul muncilor agricole de primăvară.
Într-o conferinţă de presă la care au mai participat primarul Cristian Stan şi vicepreşedintele Vasile Ghergu, Marian Costache, preşedintele Asociaţiei „Zaetno” a bulgarilor din Târgovişte, a arătat că Konski Veligden sau Paştele Cailor are loc în fiecare an,în prima sâmbătă din Postul Paştelui, de Sfântul Toader.
Potrivit obiceiului, gospodinele din comunitatea bulgară pregătesc coşuri cu konceta, figurine coapte dintr-un aluat special, şi merg dimineaţa la biserică pentru a fi sfinţite. La ieşirea din biserică preotul sfinţeşte grădinarul şi calul, iar femeile împart konceta. Grădinarul rupe konceta în două părţi egale, jumătate mănâncă el, jumătate o dă calului, tovarăş de nădejde la greu.
Slujba va avea loc la Biserica Nifon, din cartierul Matei Voievod, iar după ce vor fi sfinţiţi caii şi gospodarii, vor avea loc o paradă, întreceri hipice şi un spectacol folcloric. Şi în acest an, pe lângă reprezentanţii autorităţilor publice locale şi judeţene, sunt aşteptaţi oaspeţi importanţi din ţară şi de peste hotare, printre invitaţi numărându-se ambasadorul Bulgariei la Bucureşti şi delegaţi ai oraşului Târgovişte, din ţara de la sud de Dunăre.
Primarul Cristian Stan a felicitat organizatorii evenimentului pentru modul în care păstrează tradiţiile şi a reafirmat sprijinul pentru modernizarea cartierului Matei Voievod şi comunitatea bulgară în general.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>