COMUNICAT DE PRESĂ” Distribuţie Energie Electrică Romania derulează proiecte de investiţii de aproximativ 340 milioane lei prin cofinanţare din fonduri europene

Distribuţie Energie Electrică Romania (DEER), parte a Grupului Electrica, continuă să investească în infrastructura de reţea pentru modernizarea şi dezvoltarea sistemului de distribuţie, fiind în ultimii ani cel mai mare investitor în modernizarea şi retehnologizarea reţelelor de distribuţie a energiei electrice.
Cele mai importante investiţii au vizat îmbunătăţirea calităţii serviciului de distribuţie şi creşterea eficienţei operaţionale prin modernizarea, automatizarea instalaţiilor, implementarea tehnologiilor moderne precum şi creşterea eficienţei energetice prin reducerea pierderilor în reţele.
Proiectele de investiţii ale companiei urmează liniile strategice directoare pentru dezvoltarea unor reţele inteligente care să permită devoltarea, conectarea şi operarea unor surse multiple şi distribuite pe scară largă, asigurând cadrul tranziţiei către energia verde.
Oportunităţile de finanţare externă constituie o pârghie importantă pentru susţinerea investiţiilor în infrastructură şi digitalizare, precum şi a obiectivelor de eficienţă energetică.
DEER a iniţiat mai multe proiecte importante de investiţii prin cofinanţare din fonduri europene. Acestea ar urma să fie finanţate în cea mai mare parte din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) prin POIM 2014-2020, Axa Prioritară 6: Promovarea energiei curate şi eficienţei energetice în vederea susţinerii unei economii cu emisii scăzute de carbon, Obiectivele Specifice 6.3 şi 6.1.- Cod apel: POIM/290/6/3/ „Reducerea consumului mediu de energie electrică la nivelul locuinţelor” şi Cod apel: POIM/289/6/1/ „Creşterea producţiei de energie din resurse regenerabile mai puţin exploatate (biomasă, biogaz, geothermal), producţie”. Contribuţia companiei la aceste proiecte va fi de aproximativ 22% din valoarea lucrărilor.
Proiectele depuse au fost acceptate şi declarate eligibile şi vizează următoarele obiective: îmbunătăţirea performanţei operaţionale şi energetice, facilitarea optimizării consumului de energie la consumatori, gestionarea infrastructurii pentru garantarea funcţionării la parametrii de calitate stabiliţi prin Standardul de Performanţă, dezvoltarea şi modernizarea instalaţiilor de distribuţie, digitalizarea de staţii de transformare existente şi adaptarea capacităţilor de preluare a producţiei din resurse regenerabile din zonele adiacente acestora.
Trei dintre proiectele complexe depuse au primit deja aprobarea pentru finanţare, din cadrul axei POIM 6.3 – Cod apel: POIM/290/6/3/ „Reducerea consumului mediu de energie electrică la nivelul locuinţelor”, cu o valoarea eligibilă totală care depăşeşte 160 milioane de lei, acestea urmând a fi finalizate în anul 2023 şi se referă la:

  1. Implementarea unui Sistem de Distribuţie Inteligentă a energiei electrice într-o zonă omogenă din cartierul Rogerius, localitatea Oradea.
  2. Implementarea unui sistem de distribuţie inteligentă a energiei electrice într-o zonă omogenă din municipiul Târgu Mureş, judeţul Mureş.
  3. Realizarea unui sistem de distribuţie inteligentă într-o zonă omogenă de consumatori de energie electrică din cartierele Ţiglina 1, 2, MICRO 16 (Ţiglina 3), MICRO 17 (Ţiglina 4), din municipiul Galaţi, judeţul Galaţi.
    Cel de-al patrulea proiect „Soluţii Măsurare Inteligentă Regiunea Centru – Oraşele Codlea şi

Ghimbav”, din cadrul aceleiaşi axe, se află în fază finală de evaluare tehnico-economică şi are o valoare eligibilă de 50 de milioane de lei.
Aceste proiecte vizează, pe lângă lucrări de modernizare infrastructură de reţea (linii, staţii, posturi de transformare), implementarea sistemelor avansate de management al activelor (AMS) şi de management al datelor de măsurare (MDM) şi instalarea contoarelor de măsurare inteligentă în zone omogene din oraşele Oradea, Galaţi, Codlea şi Târgu Mureş, înglobând un număr de peste 40.000 consumatori casnici.
Pe Axa POIM 6.1 – Cod apel: POIM/289/6/1/ 2014-2020 -Creşterea producţiei de energie din resurse regenerabile mai puţin exploatate (biomasă, biogaz, geoter-mal) – distribuţie, au fost depuse încă trei proiecte, care urmează a fi evaluate din perspectiva tehnico-econom-ică pentru aprobarea finanţării.
Proiectele vizează realizarea unei staţii electrice 110/20Kv Leordina, pentru mărirea capacităţii de distribuţie a energiei electrice din zona Valea Vişeului şi Valea Izei, judeţul Maramureş, respectiv modernizarea staţiei 110/20/ 6Kv de la Băiţa şi a staţiei
110/20Kv de la Lechinţa.
Pentru orizontul mediu, compania are în plan pe lângă continuarea modernizării infrastructurii de reţea, accelerarea digitalizării, dezvoltarea de canale alternative pentru interacţiunile cu utilizatorii, precum şi crearea unui mediu de lucru modern pentru angajaţi, prin implementarea conceptului de Distribuţie Digitală. Pe termen lung proiectele companiei au în vedere orientarea către conceptul de smart grid în linie cu trendurile din industrie.
Distribuţie Energie Electrică Romania (DEER), parte a Grupului Electrica, este cel mai important operator naţional de reţele de distribuţie a energiei electrice, cu o acoperire de 18 judeţe, din trei zone geografice, reprezentând 40,7% din teritoriul României. DEER distribuie energie electrică la peste 3,8 milioane de utilizatori, acoperă o suprafaţă de 97.196 km2 şi gestionează 198.988 km de linii electrice.
Serviciul PR&Comunicare DEER
Distribuţie Energie Electrică Romania (DEER), parte a Grupului Electrica, este cel mai important operator naţional de distribuţie a energiei electrice care acoperă 18 judeţe din trei zone geografice, reprezentând 40,7% din teritoriul României. Compania îşi desfăşoară activitatea în judeţele Alba, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Brăila, Buzău, Cluj, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Harghita, Maramureş, Mureş, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Sălaj şi Vrancea, având o arie de operare de 97.196 kilometri pătraţi. Cu o tradiţie de peste 120 de ani, DEER oferă servicii pentru peste 3,8 milioane de utilizatori, prin intermediul unei reţele de distribuţie de aproximativ 198.988 kilometri.
Mai multe informaţii despre DEER pot fi găsite pe platforma www.distributie-energie.ro şi pe pagina de Facebook Distribuţie Energie Electrica Romania.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Ample controale făcute de poliţişti şi inspectorii RAR Dâmboviţa şi Braşov

Pe şoselele din Dâmboviţa, ample controale făcute de poliţişti şi inspectorii RAR Dâmboviţa şi Braşov, acţiunile au vizat starea tehnică a autovehiculelor.Timp de două zile, poliţiştii de la rutieră, împreună cu reprezentanţi ai Registrului Auto Român din Dâmboviţa şi Braşov, au acţionat pe raza întregului judeţ, pentru verificarea stării tehnice […]