Comuna Voineşti „îmbrăcată” în tricolor

Barbu Ştefănescu Delavrancea: „România este patria noastră şi a tuturor românilor. E România celor de demult şi-a celor de mai apoi. E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie”.
În an centenar, toate instituţiile dâm-boviţene se pregătesc de zor pentru luna decembrie, când vor avea loc festivităţi cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire.
Fiecare familie din comuna dâmboviţeană Voineşti, pe 1 Decembrie 2018, îşi va arbora steagul în faţa casei. Voineşti va deveni efectiv, o comună a tricolorului.
La Voineşti, administraţia locală condusă de edilul Gabriel Sandu şi viceprimarul Constantin Popa şi gospodarii au decis să-şi exprime patriotismul arborând la fiecare casă şi gospodărie câte un steag tricolor. Ideea a pornit de la edilul Gabriel Sandu care şi-a propus să ofere 2200 de steaguri, tuturor locuitorilor din comuna Voineşti. Steaguri care pot fi arborate la fiecare casă.
Edilul Sandu Gabriel mai are o vorbă pe care o rosteşte ori de câte ori are prilejul „Sunt mândru, că sunt român” care aduce în atenţie o temă mereu actuală: identitatea naţională, dar totodată vrea să credă că acest sentiment există în inimile fiecărui român, voineştean.
Mândria de a fi român înseamnă a conştientiza valorile acestui popor. Trăim într-o ţară minunată, cu oameni harnici şi primitori. Avem cele mai frumoase datini şi obiceiuri, colinde pe care nicio ţară nu le are. Avem ţinuturi de basm, binecuvântate cu munţi falnici, păduri bogate, câmpii şi dealuri rodnice, cu o Deltă unică în lume. România este ţara iilor înflorate şi porţilor sculptate. Este o ţară cu o istorie zbuciumată, dar frumoasă. Ne mândrim cu domnitori şi voievozi care au luptat şi au apărat cu preţul propriei vieţi unitatea naţională şi libertatea de care ne bucurăm, cu toţii, astăzi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Încep lucrările la Centru de zi pentru persoane vârstnice în satul Manga

Zilele acestea, admnistraţia de la Voineşti, condusă de edilul Gabriel Dănuţ Sandu şi viceprimarul Constantin Popa, va da ordinul de începere a lucrărilor. Investiţia se realizează cu finanţare prin POR 2014-2020, Axa 8.3. -Creşterea gradului de acoperire cu servicii sociale. Centru se va realiza la fosta Şcoală din satul Manga. […]