Comuna Moţăieni este timp de 14 zile în carantină zonală

Având în vedere faptul că rata de incidenţă (3 cazuri/1000 locuitori) a numărului de îmbolnăviri cu noul coronovirus a depăşit pragul de 7, ajungând astăzi la 9,02, autorităţile au decis carantinarea zonală a comunei Moţăieni, pentru satele Moţăieni şi Cucuteni, începând cu data de 8 noiembrie a.c., ora 5:00.
Măsurile obligatorii pentru toate persoanele care se află permanent sau tranzitează zona menţionată sunt următoarele:

  1. a) identificarea tuturor persoanelor cu domiciliul, reşedinţa ori cu adresa declarată în zona menţionată la art. 1 şi introducerea acestora în bazele de date dedicate;
  2. b) limitarea la maximum a deplasării persoanelor şi monitorizarea permanentă a respectării acestei măsuri;
  3. c) evaluarea de către Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa a oportunităţii şi prioritizării de testare a persoanelor şi transmiterea solicitărilor de sprijin cu materiale sanitare şi personal de specialitate către Institutul Naţional de Sănătate Publică/Ministerul Sănătăţii;
  4. d) stabilirea, prin grija administraţiei publice locale şi a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, a rutelor

ocolitoare, căilor majore de circulaţie care tranzitează zona şi aducerea la cunoştinţa populaţiei prin mijloacele mass-media locale a acestei măsuri;

  1. e) purtarea măştilor de protecţie de către toate persoanele aflate în spaţiile publice; f) asigurarea ordinii publice se realizează de către Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa sau Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, după caz. Art. 3.
    De asemenea, se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie de către toate persoanele în spaţii publice, precum şi interzicerea activităţii cu publicul a agenţilor economici care desfăşoară activităţi de servire hrană sau de consum al băuturilor alcoolice / nealcoolice, indiferent dacă activităţile se desfăşoară la interior sau exterior.
    Se aplică totodată şi următoarele măsuri:
  2. a) asigurarea dezinfecţiei periodice a spaţiilor publice după un calendar bine stabilit de către Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa;
  3. b) implicarea medicilor de familie de pe raza unităţii administrativ-teritoriale în monitorizarea din punct de vedere medical a persoanelor izolate la domiciliu şi acordarea asistenţei medicale a populaţiei

din zona respectivă (femei gravide, persoanele în program de hemodializă, pacienţi oncologici etc.);

  1. c) colectarea deşeurilor şi asigurarea funcţionării continue a serviciilor de utilităţi publice;
  2. d) asigurarea continuităţii aprovizionării cu alimente şi bunuri de strictă necesitate pentru persoanele fără susţinători sau fără posibilităţi de asigurare a subzistenţei;
  3. e) asigurarea continuităţii aprovizionării cu medicamente necesare tratamentului uzual al populaţiei prin unitatea farmaceutică specificată în analiza

de risc;

  1. f) stabilirea limitelor de competenţă pentru instituirea normelor derogatorii de la prevederile prezentului ordin de către Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Dâmboviţa, cu aprobarea prefectului;
  2. g) punerea la dispoziţia persoanelor a informaţiilor detaliate referitoare la măsurile de igienă individuală care trebuie respectate în contextul epidemiologic existent;
  3. h) controlul măsurilor stabilite privind limitarea deplasării persoanelor în/din zona de carantină.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Târgoviste : Piaţa 1 Mai a fost reorganizată în spaţiu deschis

În contextul deciziei guvernamentale fără precedent de a suspenda activitatea pieţelor agroalimentare, Cristian Stan, primarul Municipiului Târgovişte a discutat cu producătorii locali din Piaţa 1 Mai pentru a găsi împreună soluţii de a depăşi actuala situaţie.„Am luat decizia de a reloca activitatea de comercializare în afara halei, astfel încât piaţa […]