COMPLEUL DE NATAŢIE DE LA TÂRGOVIŞTE, „CASĂ” PENTRU MULŢI SPORTIVI DIN ROMÂNIA

Mihai ROŞOIU

Prin efectele sale calitative, sportul stimulează şi echilibrează, având valoare de promoţie umană. Insistăm pe ideea că sportul răspunde unei necesităţi a vieţii moderne, raţionament luat în calcul şi de conducerea municipiului Târgovişte, atunci când a permis reluarea activităţii la Complexul Turistic de Nataţie. „Bazinul nostru este printre puţinele bazine olimpice din ţară funcţionale redate sportivilor de performanţă, dar şi de iniţiere. Trebuie menţionat aici aportul autorităţilor locale şi, în mod special, implicarea domnului primar Cristian Stan, pentru a redeschide tot ce înseamnă Complexul Turistic de Nataţie, a cărui utilitatea publică a fost foarte bine subliniată prin această decizie. Oficialii Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern sunt bucuroşi, pentru că văd ce se întâmplă în alte oraşe importante, unde nu se redeschid bazinele, întrucât nu e rentabil din punct de vedere financiar. Dincolo de toate aceaste aspecte, noi trebuie să privim utilitatea publică, dar şi nevoia sportivilor de performanţă şi a celor în devenire, de a avea o locaţie în care să se pregătească”, a accentuat Ciprian Prisăcaru, managerul Direcţiei Complex Turistic de Nataţie Târgovişte, motivele care au repornit activitatea pentru site-ul complexului.
Cluburi din ţară îşi trimit înotătorii de elită la Târgovişte
Cum bazinul olimpic de la Târgovişte oferă condiţii excelente pentru înotătorii de performanţă, a devenit atractiv pentru mai multe structuri sportive de elită în nataţie. „Sunt multe solicitări din partea unor cluburi din ţară, de a alege să-şi desfăşoare activitatea la Târgovişte, unde le oferim condiţiile cele mai bune. Ne onorează faptul că sunt cluburi interesate de activitatea de la bazinul olimpic din Târgovişte, dar şi că suntem incluşi an de an pe calendarul Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern. În plus, avem foarte mulţi copii din Târgovişte şi din judeţul Dâmboviţa, care vin să se pregătească aici”, şi-a completat mesajul directorul instituţiei, Ciprian Prisăcaru. În acest moment, sute de copii înotători susţin zilnic şedinţe de pregătire la bazinul olimpic din Târgovişte, respectând recomandările autorităţilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

TURNEE Şl ÎN BASCHETUL FEMININ

Consiliul Director al Federaţiei Române de Baschet din data de 16.11.2020, în baza votului exprimat online de 11 membri ai Consiliului Director, a hotărât următoarele: Aprobă cu majoritate de voturi (11 pentru) propunerea Departamentului Competiţii-Eligibilitate al FR Baschet, din care Turul LNBF se joacă pe 5 turnee, 3/2/2/2/2 etape, pe […]