Published On: lun, ian. 9th, 2017

Comandoul Chindiei, pe 11 ianuarie. În Adunarea Generală se va anunţa cine vine şi cine pleacă

nichiduta.ro

Jucătorii de la Chindia Târgovişte au intrat în vacanţă imediat după ultimul meci al anului 2016, 2-3 (în deplasare) cu C.S. Baloteşti, programat pe 10 decembrie. Faţă de acest rezultat jenant băieţii lui Nicu Croitoru n-au nicio scuză. Este un eşec imposibil de scuzat.
” Lăncierii” târgovişteni n-au mai avut parte de obişnuitul banchet de sfârşit de an. Au intrat direct în vacanţă. Se vor reuni pe 11 ianuarie la stadionul Eugen Popescu. Atunci se va efectua şi primul antrenament al anului. Se vor face primii paşi în noul sezon.
În planurile antrenorului Nicu Croitoru figurează antrenamente în parcul Chindia, la stadionul Eugen Popescu, la sală, în sala de forţă, în balon. Cantonamentul se va ţine, ca şi astă vară, la CN Mogoşoaia unde sunt condiţii dintre cele mai bune.
Deja se ştie că s-a renunţat la serviciile a doi jucători U21, Alberto Roşciugă şi Alexandru Bicher (ambii în vârstă de 20 de ani). Echipa din Vechea Cetate de Scaun ar putea să renunţe la serviciile lui Alin Pencea (24 de ani) şi Andrei Neagoe (29 de ani) aduşi astă vară de la Concordia 2 Chiajna, respectiv C.S.M. Râmnicu Vâlcea. Se va anunţa cine pleacă şi cine vine la Adunarea Generală a Acţionarilor care va avea loc pe 11 ianuarie. În privinţa noilor achiziţii, oficialii echipei de pe malurile lalomiţei şi Iazul Morilor n-au pronunţat niciun nume.
În agenda de lucru a antrenorului Nicu Croitoru figurează: reunirea lotului, reacomodare la efort, antrenamente la domiciliu din ce în ce mai intense, vizita medicală, pregătirea pentru abordarea sezonului de primăvara care începe pe 25 februarie.
În etapa inaugurală, Chindia Târgovişte stă întrucât A.C.S. Berceni s-a retras din competiţie.

eJobs

About the Author

-

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro