COD GALBEN de ploi torenţiale, furtuni şi inundaţii în Dâmboviţa

Judeţul Dâmboviţa este sub COD GALBEN de ploi torenţiale şi furtuni, în intervalul 19 iulie, ora 10:00 – 21 iulie, ora 12:00. Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în nord, nord-est, centru şi în sud-est, precum şi în zonele de munte. Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 20…30 l/mp şi izolat 50…70 l/mp.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.
În intervalul 19.07.2021 ora 12:00 – 21.07.2021 ora 24:00 pe râurile Argeş – bazin superior, Dâmboviţa -bazin superior (judeţele: Argeş şi Dâmboviţa), Ialomiţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Dâmboviţa, Prahova, Ilfov şi Ialomiţa), se impune urmărirea evoluţiei situaţiei hidrometeorologice, în conformitate cu regulamentul privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomene hidrometeorologice periculoase având ca efect producerea de inundaţii. În funcţie de evoluţia fenomenelor hidrometeorologice vom reveni cu actualizarea prognozei hidrologice.
ATENŢIE LA INUNDAŢII, oameni buni trebuie să respectaţi recomandările transmise de autorităţi, pentru a evita o nenorocire
Dacă este necesară evacuarea, deplasaţi-vă imediat spre o zonă înaltă din apropiere, preci zată de autorităţi; dacă aţi fost surprins de viitură, urcaţi-vă către părţile superioare ale locuinţei sau pe acoperiş, până la sosirea echipelor de salvare.
În cazul în care consideraţi că mai aveţi timp, mutaţi obiectele importante la etaje superioare.
Decuplaţi întrerupătorul general de energie electrică. Deconectaţi aparatele electrice. Nu atingeţi echipamentele electrice dacă sunteţi ud ori staţi în apă.
Întrerupeţi instalaţiile de alimentare cu apă şi gaze.
Încuiaţi uşile casei şi protejaţi ferestrele pentru a nu fi sparte de vânturi puternice, de curenţii de apă sau de obiectele duse de curenţii de apă.
Evacuaţi animalele şi bunurile de valoare în locuri de refugiu, dinainte stabilite.
Dacă trebuie să părăsiţi locuinţa, respectaţi pe cât posibil următoarele reguli:

  • Nu vă deplasaţi prin curenţi de apă: puteţi să vă pierdeţi echilibrul deplasân-du-vă prin curenţii de apă de circa 15 cm înălţime.
  • Nu vă deplasaţi cu autoturismul în zona inundată: în caz de inundaţie, la înălţimea de circa 20 cm apă, apa poate pătrunde în vehicul şi poate cauza pierderea controlului. La înălţimea de circa 40 cm apă, vehiculul pluteşte. La înălţimea de 60 cm, majoritatea vehiculelor sunt luate de apă.
    Ascultaţi informaţiile autorităţilor locale privind alimentarea cu apă potabilă a localităţii.
    Evitaţi zonele în care mai există apă: apa poate fi contaminată cu benzină, motorină sau resturi de la canalizare; de asemenea, poate fi încărcată electric de la linii de tensiune înaltă sau cabluri electrice căzute la pământ.
  • Evitaţi curenţii de apă.
  • Informaţi-vă în legătură cu zonele în care apele s-au retras: drumurile ori podurile ar putea să-şi fi diminuat rezistenţa şi ar putea ceda sub greutatea maşinilor.
  • Nu vă apropiaţi de zonele unde au căzut cabluri electrice şi anunţaţi autorităţile despre aceasta.
  • Fiţi atent când intraţi în clădirile care au fost inundate: rezistenţa acestora ar putea fi afectată, în special la nivelul fundaţiei. „Întoarceţi-vă acasă, doar dacă autorităţile au permis acest lucru.
  • Nu folosiţi instalaţiile de alimentare cu electricitate, apă, gaze decât după aprobarea operatorilor de specialitate.
  • Curăţaţi şi dezinfectaţi toate obiectele care au fost în contact cu apa: există pericolul de îmbolnăviri serioase ca urmare a lipsei igienei şi canalizărilor afectate.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Bacalaureat 2021, sesiunea de toamnă, înscrierile şi calendarul examenului

Elevii care nu au luat Bacalaureatul la sesiunea din iunie-iulie 2021, se pot înscrie în perioada 19-26 iulie pentru a susţine din nou examenul, în sesiunea august-septembrie.Cum se face înscrierea la Bac 2021, sesiunea de toamnăCandidaţii care doresc să se înscrie o pot face completând un tabel şi o cerere […]