CJ Dâmbovița a demarat acțiunile pentru curățarea albiei râului Ialomița de materialul lemnos și resturi de asfalt, zona afectată de viitură

DJ 714 – sectorul Cheile Tătarului trebuie urgent refăcut, având în vedere că a fost distrus de viituri. Este nevoie și de sprijin de la Guvern pentru că pagubele sunt foarte mari, iar Consiliul Județean Dâmbovița nu poate suporta toate cheltuielile. Încă din data de 20 iulie, președintele CJ, Corneliu Ștefan a solicitat sprijin, însă Guvernul a rămas indiferent. Pentru a nu bate pasul pe loc, CJ Dâmbovița a demarat prin LDP Dâmbovița acțiunile pentru curățarea albiei râului Ialomița de materialul lemnos și resturi de asfalt, în vederea demarării lucrărilor de reconstrucție a drumului.
Drumarii de la LDP lucrează de zor.
La începutul acestei săptămâni, președintele CJ, Corneliu Ștefan a făcut din nou apel către Guvern, privind alocarea unui sprijin financiar pentru acest drum:
„Au început lucrările premergătoare reconstruirii DJ714, drumul județean din munte afectat de viiturile de acum 3 săptămâni.
Consiliul Județean Dâmbovița, prin SC Lucrări Drumuri și Poduri, degajează asfaltul rupt de pe cei 240 de metri de drum și curăță albia râului Ialomița de materialul lemnos adus de ape.
DJ714 este foarte important pentru turismul dâm-bovițean, asigurând accesul spre platoul Peștera-Padina, pe partea stângă a Lacului Bolboci.
Din păcate, sprijinul Guvernului încă se lasă așteptat, deși zona montană dâmbovițeană este de interes național. Sperăm ca, pe parcursul execuției lucrărilor de refacere a DJ714, Executivul să contribuie cu sumele necesare finalizării cât mai rapide a acestui drum.
Efortul financiar depășește cu mult posibilitățile județului, astfel că suportul autorităților centrale este obligatoriu, mai ales că Dâmbovița nu a primit niciun ban pentru remedierea daunelor produse de calamități, așa cum au primit alte 17 județe din țară”, a afirmat președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Centura Găeștiului a primit aviz favorabil de la CNAIR, o investiție inițiată de CJ Dâmbovița

CJ Dâmbovița anunță că Centura Găeștiului a primit aviz favorabil de la CNAIR, privind studiul de prefezabilitate ce răspunde tuturor exigențelor tehnice și economice. Investiția este inițiată de Consiliul Județean Dâmbovița și are ca scop rezolvarea problemelor de trafic, care reprezintă un calvar pentru locuitorii orașului Găești, centura urmând să […]