Cinci contracte de finanţare în Sănătate şi Educaţie, semnate la Târgovişte, în prezenţa vicepremierului Daniel Suciu şi ministrului Rovana Plumb

Vicepremierul Vasile-Daniel Suciu, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene, şi Adrian lonuţ Gâdea, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice s-au aflat în vizită de lucru în judeţul Dâmboviţa. Prima oprire a fost Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte unde au luat parte, miercuri, la ceremonia de semnare a două proiecte majore pentru sănătate, proiectului pentru extinderea Unităţii de Primiri Urgenţe şi cel pentru extinderea ambulatoriului din cadrul Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte.
Vicepremierul Vasile-Daniel Suciu, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene au subliniat faptul că Guvernul din care face parte acordă o mare atenţie domeniilor sănătate şi educatie, mulţumind medicilor, asistentelor şi intregului personal medical din Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte pentru activitatea lor din fiecare zi.
Proiectele au fost depuse de Consiliul Judeţean Dâmboviţa la Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud Muntenia. Primul proiect are o valoare totală de 10.842.794,01 lei, este finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8. Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului va fi extinsă cu 1.078 mp, numărul de paturi va creşte de la 11 la 24 şi se va dota cu aparatură nouă de ultimă generaţie – defribrilator, ecograf, aparat de radiologie, aparat de ventilaţie.
Cel de-al doilea proiect, „Reabilitarea, modernizarea şi extinderea Unităţii de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte”, în valoare totală de 6.959.825,11 lei, este finanţat tot prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8. Ambulatoriul spitalului va fi extins la o suprafaţă de 500 mp.
În prezent mai sunt în pregătire încă două proiecte europene în domeniul sănătăţii, în Pucioasa şi Moreni.
La eveniment au mai participat: prefectul judeţului Antonel Jîjîie, deputaţii Claudia Gilia, Carmen Holban şi Corneliu Ştefan, Liviu Muşat, directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia, Daniel-Nicolae Comănescu, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Luciana Cristea şi Alin Manole vicepreşedinţii Consiliului Judeţean Dâmboviţa,
S-a făcut o vizită în teren şi la podul peste râul lalomiţa, care asigură legătura între localităţile Şotânga şi Doiceşti. Obiectivul de investiţii este derulat prin PNDL şi va asigura legătura între DJ 712 şi drumurile locale din Comuna Şotânga, cu ieşire în Comuna Doiceşti, spre DN 71.
A avut loc o întâlnire de lucru cu primarii dâmboviţeni, organizată la sediul Consiliului Judeţean Dâmboviţa. Tema discuţiilor a vizat atât proiectele cu finanţare europeană, cât şi problematicile existente la nivelul localităţilor dâmboviţene, în vederea bunei derulări a investiţiilor privind dezvoltarea locală. În acest sens, cele mai importante subiecte supuse atenţiei au vizat: Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), OUG 114/2018, Codul Administrativ şi Fondul de Dezvoltare şi lnvestiţii. Au fost semnate alte trei contracte de finanţare pentru investiţii importante în Târgovişte şi Gura Ocniţei, derulate de administraţiile locale în cauză. La Târgovişte, este vorba despre Proiectul „Îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale prin extinderea, reabilitarea, modernizarea şi echiparea şcolii gimnaziale Mihai Viteazul din Târgovişte, judeţul Dâmboviţa”, proiect cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, în valoare totală de 18.496.227,26 lei, dar şi despre Proiectul „Îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale prin reabilitarea, modernizarea, extinderea şi echiparea grădiniţei cu program prelungit Rază de Soare din Târgovişte, judeţul Dâmboviţa”, proiect în valoare totală de 12.736.052,70 lei, finanţat tot în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020. În ceea ce priveşte Comuna Gura Ocniţei, s-a semnat contractul de finanţare pentru un proiect care se derulează tot prin POR 2014-2020, şi anume „Modernizarea, extinderea şi dotarea grădiniţei cu program normal Gura Ocniţei şi transformarea ei în Grădiniţa cu program normal şi prelungit Gura Ocniţei, Judeţul Dâmboviţa”, investiţie în valoare de 4.397.119,52 lei.
Viceprim-ministrul Daniel Suciu, cât şi ministrul Rovana Plumb au subliniat însemnătatea PNDL pentru dezvoltarea comunităţilor locale, precizând că doar la nivelul judeţului Dâmboviţa se derulează 407 proiecte, cu o valoare de 1,1 miliarde lei. Investiţiile din cadrul programului prevăd îmbunătăţirea atât a serviciilor în sănătate şi învăţământ, cât şi a infrastructurii rutiere, de apă şi canal etc. Referitor la Fondul de Dezvoltare şi Investiţii, oficialii guvernamentali au menţionat faptul că, în cadrul acestuia, vor putea fi depuse proiecte pentru a obţine finanţare atât pe domeniile aferente PNDL 2, dar şi pentru altele noi, precum realizarea reţelelor de gaze şi electricitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Primăria Târgovişte a început programul de modernizare a infrastructurii stradale din Micro III

A fost finalizat un prim obiectiv inclus în programul de modernizare a infrastructurii stradale din Microraionul III al Municipiului Târgovişte. Este vorba despre parcarea adiacentă blocurilor C6 şi C10, unde, în locul garajelor inestetice-unele chiar insalubre, au fost amenajate peste 80 de locuri de parcare. Zona a căpătat cu totul […]