Published On: vin, iul. 12th, 2013

Chindia Târgovişte EŞEC JENANT, IMPOSIBIL DE SCUZAT

nichiduta.ro

sportLinia de clasament:
12. 24 7 5 12 33-41 26 p (-10).
Echipa de sub Turnul Chindiei a avut un sezon slab şi a retrogradat împreună cu Dinamo 2 Bucureşti. Asta, în condiţiile în care la începutul sezonului se făceau calcule pentru promovarea în Liga întâi.
Acest eşec este imposibil de scuzat. Chindia a făcut parte din Seria I, din care au promovat F.C. Botoşani (locul 1, cu 53 p şi +17 la „adevăr”) şi Săgeata Năvodari (2, cu 46 p şi +10 la „adevăr”).
Cele două echipe vor elolua, în premieră, pe prima scenă a fotbalului românesc.
Lotul de jucători:
Perianu, Popescu, Omuţ, Pătru, Buşu, C. Dinu, Costache, Ispas, Rădoi, A. Şeran, Honciu, Şerban, Băluţă, Verdeş, Cherchez, Dobre, Avram, Marinaş, Văduva, Gavrilă, Voduţ, Mihăiescu, Petre, Norvat.
S-au schimbat trei antrenori principali
Pe parcursul sezonului, Chindia a avut trei antrenori principali: Flavius Stoican, Eusebiu Tudor şi Silviu Dumitrescu. Apoi, Sică Bârdeş a fost „secund”, iar Gheorghe Liliac, cu portarii.
Jucătorii n-au ştiut să-şi mulţumească antrenorii, oficialii şi publicul.
Părerea generală este că n-au jucat la adevăratul lor potenţial. Au suferit la condiţia fizică.
N-au câştigat niciun meci în deplasare
Chindia Târgovişte n-a reuşit să câştige niciun meci în deplasare. A fost învinsă, în ambele partide, de C.F. Brăila şi C.S. Buftea.
A câştigat cu scoruri mari, cu Farul Constanţa (4-1) şi Dunărea Galaţi (3-0).
Cauzele eşecului
Se crede că echipa din Curtea Domnească e puternică, denotă forţă şi stăpânire de sine. Dar toanele arbitrilor, forma slabă a unor jucători, eliminările, accidentările, neinspiraţia antrenorilor, reprogramarea meciului Sportul Studenţesc – Rapid Suceava şi rezultatul „bombă” din partida Dunărea Galaţi – Sportul Studenţesc (2-1!!!) au făcut ca „răsfăţata” Chindia să retrogradeze. Se fac însă demersuri pentru ca formaţia târgovişteană să rămână în Liga secundă.
A stat două sezoane în Liga a 2-a
Proiectul Chindia a început să funcţioneze din anul 2010. în acel an, echipa târgovişteană a luat loc de la F.C. Argeş 2 Piteşti şi evolua în Liga a 3-a.
Proiectul a fost iniţiat de Gică Popescu şi Ion Crăciunescu. Antrenor era Marian Pană. Din lot făceau parte: Perianu, Omuţ, Brudan – Pătru, Rădoi, Şerban, Honciu, Dancia, Anton, C. Dinu, Cherchez, Băluţă, Radu, Sava, Dumitru, Drăgotescu, Leţu, Negoescu.
în sezonul 2010-2011, Chindia a promovat, la mare luptă, cu Chimia Brazi, în Liga a 2-a. în acest eşalon a stat două ediţii de campionat. Gurile rele susţin că, dacă pe banca tehnică rămânea Costel Pană, alta era acum soarta Chindiei.
Vicecampioană la juniori A
Din cadrul acestui proiect, notabilă este performanţa juniorilor A, în sezonul trecut, când au disputat finala, la Buftea, cu Viitorul Constanţa, pe care au pierdut-o, cu 1-0, golul fiind marcat în minutul 90. Din acea echipă făceau parte: Popescu, Karim – Smarandache, Ispas, Avram, Cinpoiaş, Băluţă, Horvat, Petrea, Pârvoiu, Marinaş, Buşică, Voineag, Ghiţă. Antrenor, Nicolae „Ţâcă” Zamfir. Au mai evoluat: Grigore, Daia, M. Mădăran, Constantinov.
Nicio performanţă notabilă
în sesonul recent încheiat, juniorii A (antrenor Puiu Becheanu) şi juniorii B (antrenor Costel Badea) au terminat sezonul pe locul 6, respectiv 5.
La centrul de copii şi juniori mai activează antrenorii: Răzvan Toboşaru, Ionuţ Iugulescu, Septimiu Burtescu şi Ion Stăncescu.
Şeful centrului este profesorul Puiu Becheanu.
Nicuna dintre grupe n-a realizat vreo performanţă notabilă.
Niciun plan
Apele au rămas tulburi după retrogradare. Se încearcă, dar timid, să se reorganizeze structura clubului. Dar nu s-a făcut niciun plan care să cuprindă structura de conducere, staff-ul tehnic, lotul de jucători, campania de transferuri, programul de pregătire, bugetul…

eJobs

About the Author

-

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro