Chindia Taraoviste cşetta de start Multe noutăţi în lot

Date:

chindiaChindia Târgovişte nou promovată în Liga a 2-a a intrat în linie dreaptă. Sâmbătă, 29 august, începe campionatul. În etapa inaugurală „Lăncierii” târgovişteni vor întâlni pe Universitatea Cluj. „Şepcile roşii” au retrogradat sezonul trecut din Liga Întâi. Au plecat foarte mulţi jucători, iar media de vârstă este foarte scăzută.
Echipa din Vechea Cetate de Scaun s-a reunit pe 6 iulie, la stadionul Eugen Popescu sub comanda antrenorilor: Nicu Croitoru, Sică Bârdeş, Cosmin Lunescu. După două săptămâni de antrenamente s-a făcut un cantonament centralizat la Campusul Universităţii Valahia. S-a efectuat un control medical la o clinică din Bucureşti.
N-au lipsit meciurile amicale: 4-0 (acasă) şi 5-0 (la Doiceşti) cu F.C. Aninoasa, 1-2 (acasă) cu Dinamo Bucureşti, 1-0 (acasă) şi 3-3 (în deplasare) cu C.S. Baloteşti, 1-0 (deplasare) cu Juventus Bucureşti, 0-1 (în deplasare) cu Concordia 2 Chiajna. Au fost anulate meciurile cu Rapid Bucureşti şi Petrolul Ploieşti.
Au venit: Neniţă, Cruceru, B. Vasile (Viitorul Constanţa), L. Mihai (CSMS Iaşi), Ene (F.C. Voluntari), Martac („U” Cluj), Meilă (A.C.S. Berceni, prin Concordia Chijna). Au fost promovaţi jucători U19: Nisipeanu, M. Dan, Stoica, Aioani. La capitolul noutăţi îl putem include şi pe Cristi Bălaşa care îndeplineşte funcţiile de delegat şi director sportiv.
Au plecat: Penescu ( F.C.M. Alexandria), Cernea (F.C. Aninoasa), Cristică.
Lotul cu care se va pleca la drum este următorul: Gârlea, Meilă, Aioani -Pătru, Martac, Vătavu, Ispas, Matei, C. Dinu, B. Dinu, M. Dan, Stoica, Cruceru, Neniţă, Anton, Parghel, Grigore, V. Bogdan, Voinea, Cherchez, Ene, Popa, Nisipeanu, A. Ilie, L. Mihai.
Mâine, 26 august, Chindia Târgovişte va juca în Cupa României în deplasare cu C.S. Păuleşti (Liga a 4-a Prahova). Roş-albastrii au prima şansă la calificare.
La grupele de juniori antrenează: Costel Badea, Irinel Voicu, Răzvan Toboşaru, Remus Gâlmencea, Septimiu Burtescu, Ionuţ Iugulescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Avocat recuperare creante

Avantajele unui avocat in recuperarea creantelor Dacă te afli într-o...

Accidente de circulație  în lanț, pe drumurile din Dâmbovița 

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați...

CONTROALE ÎN LOCALITATEA BĂLTENI: Au fost verificate centrele de fier vechi

Ieri,  17 aprilie, peste 200 de polițiști din cadrul...

 Mesaje frauduloase concepute de atacatori, care vizează utilizatori din România în ultimul timp

 Vorbim despre tehnci pe care infractorii le reciclează sub...