CHINDIA, PE LOCUL 4 IN CLASAMENTUL SUPORTERILOR

Deşi îşi dispută meciurile de acasă la Ploieşti, târgoviştenii sunt lângă podiumul ocupat de Craiova, FCSB şi CFR.
Au o medie de 3.202 spectatori pe meci, cu 264 mai puţin decât campioana din Cluj!
Din noiembrie 2017, de când noul „Ion Oblemenco” a devenit funcţional, Craiova e campioana spectatorilor în Liga 1. Nare concurenţă nici în granzii Bucureştiului, FCSB şi Dinamo, nici în campioana CFR Cluj, pe care le domină de la o distanţă apreciabilă.
Dacă Bănia e liderul aşteptat, şi detaşat, al acestui campionat, cu o medie cifrată la 11.588 de suporteri pe meci, Chindia, o promovată, e de departe marea surpriză. După 22 de etape disputate din sezonul regulat, Târgoviştea ocupă poziţia a 4-a, medie 3.202 spectatori, în condiţiile în care şi-a disputat la Ploieşti toate meciurile considerate pe teren propriu!
100 DE KILOMETRI DUS-ÎNTORS
Fanii dâmboviţenilor n-au avut nicio problemă să scoată bani din buzunar pentru a parcurge 100 de kilometri, dus-întors, cu microbuzul sau cu maşinile proprii, ca să-şi susţină favoriţii. Clubul a înregistrat cele mai bune reţete la confruntările cu adversari de calibru: 4.500 de spectatori cu Viitorul, 5.500 cu Dinamo, 6.000 cu liderul CFR şi, cei mai mulţi, 9.850, contra FCSB-ului.
CLASAMENTUL FANILOR DUPĂ 22 DE ETAPE
Club / Medie spectatori
1. Craiova 11.588
2. FCSB 7.212
3. CFR Cluj 3.466
4. Chindia 3.202
5. Viitorul 3.112
6. Dinamo 3.066
7. Sepsi 3.030
8. Poli Iaşi 2.629
9. FC Botoşani 2.530
10. Gaz Metan 2.190
11. Hermannstadt 1.395
12. Clinceni 1.227
13. Astra 1.043
14. FC Voluntari 757

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Psihologia Politică şi Apărarea Socială (CXXXIX)

de Gustave Le Bon_ Mulţimile, influenţate de noile doctrine politice şi economice, sunt formate dintr-un amestec eterogen de arivişti înfocaţi, de fanatici convinşi, de universitari acri, de umanitarişti lacrimogeni şi dintr-o masă imensă de blânzi imbecili care se lasă influenţaţi de toate curentele de idei deoarece mintea lor redusă i-a […]