Published On: mie, dec. 21st, 2016

CHINDIA, FĂRĂ VICTORIE IN DEPLASARE DE 80 DE ZILE. Site-ul Federaţiei Române de Fotbal a publicat cele mai interesante cifre ale etapei cu numărul 21 din liga secundă

Ediţia 2016-2017 a eşalonului secund a consemnat schimbarea sistemului competiţional, prin trecerea de la formatul cu două serii la cel cu una singură şi renunţarea la faza de play-off şi play-out. Datorită numărului mare de participante, în 2016 s-au disputat şi două runde din returul campionatului.
lată cele mai interesante şapte cifre ale rundei a 21-a:
• 265 de zile au trecut de la ultimul meci în care CS Afumaţi nu a marcat pe teren propriu, aşa cum s-a întâmplat în remiza albă din această rundă, contra Luceafărului. Pe 19 martie 2016, pe când gruparea ilfoveană se afla în Liga 3, SCM Piteşti învingea la Afumaţi cu 1-0. De atunci, timp de 16 meciuri oficiale (Liga a 2-a, Liga a 3-a şi Cupa României), echipa antrenată de Vasile Neagu a marcat cel puţin o dată pe teren propriu.
• 2 jucători născuţi în 2001 au evoluat în acelaşi timp pentru Dunărea, Dat şi Gabriel Toma, echipa din Călăraşi fiind singura care a folosit doi jucători U16 pe teren în acelaşi meci. Mai mult, Dunărea a fost prima echipă care a folosit un jucător născut în 2001 în acest sezon, Dat debutând în etapa a cincea.
• 1 singur jucător a reuşit performanţa de a marca în acelaşi meci atât în poarta adversă, cât şi în propria poartă. Aceasta este fundaşul Baloteştiului, Andrei Răuţă, care a înscris întâi pentru echipa sa şi apoi pentru Chindia, în partida din runda cu numărul 21.
• 860 de minute a fost recordul de invicibil-itate al lui Relu Stoian pe teren propriu, portarul liderului ţinând poarta închisă timp de nouă meciuri la rând plus încă 50 de minute din meciul cu FC Braşov, din ultima etapă, în care a fost învins de Grigorie.
• 2 puncte au adunat oaspeţii în această etapă (fără a lua în calcul victoria la masa verde obţinută de Dacia Unirea), cele mai puţine din tot sezonul. Tot cu două puncte au mai rămas oaspeţii şi în etapa a şasea, după ce a fost anulată victoria obţinută de Unirea Tărlungeni în deplasare, la Şoimii Pâncota.
• 80 de zile au trecut de când CSM Râmnicu Vâlcea şi Chindia Târgovişte nu au mai câştigat un meci în deplasare. Ambele formaţii au învins ultima oară din postura de vizitatoare tocmai în etapa a opta, atunci când CSM a trecut cu 1-0 de Dacia Unirea, iar Chindia a învins-o pe Metalul Reşiţa cu 2-0. • 17 meciuri consecutive fără eşec pe teren propriu are în acest moment Olimpia Satu Mare, fiind neînvinsă din 26 martie anul curent, atunci când FCM Baia Mare se impunea cu 2-0 pe stadionul sătmărenilor prin golurile lui Codoban şi Balaure.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>