CHINDIA DIMINUEAZĂ CONTRACTELE

Mihai ROŞOIU

Conducerea Chindiei Târgovişte a expediat către jucători şi staff un document prin care le pune în vedere că, pe perioada stării de urgenţă, vor primi „un anumit procent din contraprestaţia activităţii sportive prevăzute în contractul cu clubul”.
Preşedintele Marcel Ghergu spune că valoarea va depinde de lungimea pauzei forţate: „Ne punem la masă şi negociem un compromis”.
Cluburile din Liga 1 încep să acţioneze în criza coronavirusului, iar Chindia e printre primele care iau măsuri în raport cu jucătorii şi staff-ul.
Toţi fotbaliştii şi antrenorii au primit o notificare din partea conducerii, prin care oamenilor li se pune în vedere că „pe perioada stării de urgenţă nu desfăşoară nicio activitate sportivă, rămânând la domiciliu, contractul de activitate sportivă fiind suspendat, începând cu data de 16.03.2020.
Pentru această perioadă participantul la activitatea sportivă va primi un anumit procent din contraprestaţia activităţii sportive prevăzute în contractul cu clubul, stabilit prin acte normative emise de instituţiile abilitate”.
„Lucrurile sunt destul de complicate”
Practic, tuturor li se pune în vedere că drepturile financiare le vor fi diminuate cu o valoare încă neprecizată. Explică mai departe preşedintele Marcel Ghergu: „Am

trimis notificarea pentru a se conforma condiţiilor impuse de autorităţi în situaţia stării de urgenţă.
Dacă nu se va mai juca, ceea ce e foarte probabil, nu e de vină nici clubul, nu e nici culpa fotbaliştilor, deci fiecare vom vedea ce are de făcut. Ne vom aşeza la masă să negociem pentru a clarifica situaţia şi a lor, şi a clubului. Nu am anunţat încă nicio sumă în notificare pentru că nu ştie nimeni cât va dura starea de urgenţă. Lucrurile sunt destul de complicate”.
Marcel Ghergu: „Va trebui să luăm decizii nepopulare”
Continuă: „E mai mult o măsură preventivă, prin care cred că sunt ocrotite juridic ambele părţi. În situaţia în care sezonul nu se va mai relua, va trebui să luăm anumite decizii care ştiu că nu pot mulţumi. Dacă vom ajunge la situaţii de rediscutare a contractelor prin prisma forţei majore, ni se putea spune inclusiv „Domne’, dar nu ne-ai făcut nici notificare!”.
Nu ştie nimeni dacă starea de urgenţă şi, automat, suspendarea contractelor va ţine doar 30 de zile sau se va prelungi. Dacă lucrurile se întind, va trebui să găsim împreună o cale legală de a ajunge la un compromis. Vedem şi ce decizii se vor lua din partea FRF şi LPF. Poate va exista un pachet unitar pentru toate cluburile. E greu de anticipat”.

„Suntem la zi toate plăţile”
Explică mai departe: „Am deja în cap nişte variante, de exemplu contractul să rămână la 70-75% din valoarea lui. Asta e numai o potenţială soluţie. Trebuie să hotărâm ce se întâmplă şi cu cei care-şi termină angajamentele pe 30 iunie.
Eu aş vrea să reîncepem mâine activitatea, sunt convins că şi jucătorii gândesc la fel, dar, din păcate, nu depinde de noi. Am respectat şi respectăm pe toată lumea, dar nu vreau să ajungem în impas cu Chindia. Săptămâna asta plătim salariile şi pentru luna februarie, cu

o mică întârziere, deci vom fi practic la zi cu tot.
Suntem responsabili şi corecţi. Dar când vom ajunge la plata pentru luna martie, adică pe 15 aprilie, vedem atunci cum stau lucrurile. Se achită normal banii pentru bucata până în 16 martie, când s-a declanşat starea de urgenţă, iar mai departe vom intra pe altă categorie. Dacă nu se prelungeşte pauza, probabil se va trece cu vederea această perioadă. Dar dacă ţine cinci-şase luni această poveste?!”. Sursa: gsp.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

CE FACE VIOREL MOLDOVAN ÎN CARANTINĂ

Viorel Moldovan (47 de ani), antrenorul Chindiei Târgovişte, a vorbit astăzi despre modul în care îşi petrece timpul liber, în plină pandemie de coro-navirus şi stare de urgenţă. Fostul atacant al naţionalei a mărturisit că urmăreşte serialul-documentar „Sun-derland ‘Til I Die”, realizat de cei de la Net-flix. „Sunt în autoizolare […]