Published On: mar, nov. 5th, 2019

CHINDIA, DEMOLATĂ DE VIITORUL LUI HAGI Viitorul Constanţa – Chindia Târgovişte 3-0

nichiduta.ro

Stadion: Central, Academia Gheorghe Hagi. Spectatori: 2500
Au marcat: G. Ganea ‘7, Boboc ’26, L. Munteanu ’90+3
Viitorul: Căbuz – Boboc, Ţîru, Mladen, De Nooijer – Ciobanu, Achim, Houri – Matei – Ian-cu, G. Ganea
Rezerve: Buzbuchi – Dussaut, St. Filip, Dulca, Iacob, Pitu, L. Munteanu Antrenor: Gică Hagi
Chindia: Aioani – Martac, Benga, Piţian, Neciu – Bic – Neguţ, Raţă, L. Mihai, Yameogo – Florea
Rezerve: I. Popescu, Leca, Dumitraşcu, Novac, Dumiter, Ivancic, Cherchez Antrenor: Viorel Moldovan Arbitru: Marcel Bîrsan (Bucureşti) / Asistenţi: Florin Păunescu (Rm. Vâlcea) şi Vlad Bârlădeanu (Bucureşti)
Viitorul a câştigat meciul cu Chindia Târgovişte, scor 3-0 (G. Ganea ‘7, Boboc ’26, L. Munteanu ’90+3), şi urcă provizoriu pe primul loc în Liga 1.
Era clar că Hagi nu va mai accepta încă un scurtcircuit al echipei sale după înfrângerea cu Dinamo, 2-3, din etapa trecută. Aşa că Ian-cu şi restul colegilor săi i-au luat tare din prima pe târgovişteni. George Ganea a deschis scorul rapid (7), după ce altfel talentatul portar Aioani a avut o ieşire greşită, prin care practic i-a pus mingea perfect pentru gol atacantului în albastru.
Yameogo a venit cu replica doar câteva minute mai târziu, dar Căbuz a arătat încă o dată că este un portar de reflex. A urmat bara lui Liviu Mihai, Ganea a trimis şi el mingea chiar în încheietura barelor, iar desprinderea a venit prin Boboc, care a şutat bine la colţul lung. Fundaşul a ajuns astfel la două reuşite în ultimele două partide, după golul cu Dinamo.
O primă repriză foarte bună, în care scorul putea fi mai mare şi în care Viitorul a arătat din nou calitate ofensivă. Şi Chindia a arătat că este o echipă bine aşezată de Moldovan, dar limitele individuale se văd clar.
În partea a doua, lucrurile s-au mai calmat, Viitorul a dominat în continuare partida, dar ocaziile din prima parte nu s-au repetat. Doar şutul lui Ciobanu din minutul 78 şi capul lui Iancu din minutul 88 au fost cu adevărat periculoase pentru poarta lui Aioani. Când jocul părea încheiat, Luis Munteanu, atacant născut în 2002, a înscris un supergol cu un şut la vinclu, aceasta fiind prima sa reuşită în Liga 1.
Sursa: www.gsp.ro

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro