Published On: mar, aug. 20th, 2019

Cezar Preda, deputat PNL: „Misiunea preşedintelui Klaus Johannis în SUA este istorică”

nichiduta.ro

Deputatul liberal Cezar Preda a catalogat apropiata vizită a şefului statului în SUA drept o „misiune istorică pentru Preşedintele României, Klaus Iohannis înainte de cel de al doilea mandat.”
Într-o postare pe pagina de Facebook, acesta a explicat că „România este la ora actuală un pol de creştere economică într-o Europă divizată şi cu viteze diferite. Pierdem pe două paliere:
– Lipsa apartenenţei la Spaţiul Schengen;
– Lipsa apartenenţei la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică;
Statele Unite ale Americii împreună cu preşedintele Donald Trump pot rezolva situaţia lipsei la apartenenţa Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică. Sunt convins că, pe agenda preşedintelui României este acest deziderat şi va solicita preşedintelui Statelor Unite ale Americii acest obiectiv de maximă importanţă pentru ţara noastră.
Misiunea Preşedintelui României, Klaus Iohannis în vizita, pe care o va efectua în Statele Unite ale Americii, în data de 20 august este istorică deoarece poate asigura României cel de al treilea obiectiv de ţara după aderarea la Organizaţia Tratatului Atalanticului de Nord (NATO) şi la Uniunea Europeană.
Aceasta ne va conferi drepturi egale cu toate ţările Europei şi ale întregii lumi.
Mult succes, domnule Preşedinte!”

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro