Cezar Preda, deputat PNL: În centrul planului guvernamental de redresare economică s-au aflat viaţa şi sănătatea românilor

„Guvernul PNL a avut încă de la început un plan, iar în centrul său s-au aflat viaţa şi sănătatea românilor. Primele măsuri s-au încadrat la categoria reacţie rapidă şi au ajutat la salvarea vieţilor omeneşti, a locurilor de muncă şi a puterii de cumpărare a românilor.
Acestea au fost premisele de la care am pornit în elaborarea Planului Naţional de Investiţii şi Relansare Economică al Guvernului PNL, „Reclădim România”.
Aceste luni au oferit cea mai clară radiografie a României, capabilă să acţioneze ferm şi coordonat, dar care are încă multe procese de reformă întârziate şi asupra cărora ne vom concentra cu prioritate în perioada următoare!”, a declarat deputatul liberal Cezar Preda.
Cele mai importante măsuri cu impact fiscal adoptate de către Guvern pentru sprijinirea populaţiei şi mediului de afaceri, în contextual pandemiei COVID-19, sunt următoarele:

  • programul de susţinere a întreprinder-ilormici şi mijlocii – IMM INVEST ROMÂNIA;
  • prorogarea termenului de plată pentru impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, respectiv impozitul pe mijloacele de transport, de la 31 martie 2020 la 30 iunie 2020;
  • nu se calculează şi nu se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru obligaţiile fiscale scadente pe perioada stării de urgenţă şi încă 30 de zile de la încetarea ei;
  • indemnizaţie de şomaj tehnic pentru perioada suspendării contractului de muncă;
  • indemnizaţie pentru persoanele fizice autorizate sau alţi profesionişti care nu au calitatea de angajatori şi îşi întrerup activitatea;
  • indemnizaţie pentru părinţii care stau acasă cu copiii în perioada stării de urgenţă;
  • bonificaţie pentru companiile care plătesc impozitul pe profit sau impozitul pe veniturile microîntreprinderilor;
  • amânarea de la plata în vamă a TVA pentru importurile pentru medicamente, echipamente de protecţie, alte dispozitive sau echipamente medicale şi materiale sanitare care pot fi utilizate în prevenirea, limitarea, tratarea şi combaterea COVID.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Aurelian Cotinescu, candidat PNL: "Absenţa marilor proiecte de infrastructură reduce perspectivele tinerilor, care aleg să plece din Târgovişte!"

Candidatul Partidului Naţional Liberal pentru funcţia de primar al Municipiului Târgovişte, Aurelian Cotinescu, a abordat într-o conferinţă de presă subiectul centurii rutiere, „unul dintre proiectele ratate ale actualei administraţii. De opt ani sunt lucrări, este un proiect însuşit de conducerea primăriei dar pe care nu reuşeşte să îl finalizeze.”Mai spune […]