Ceremonial desfăşurat la Cimitirul Evreiesc din Târgovişte

In contextul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, la Cimitirul Evreiesc din Târgovişte a avut loc un ceremonial militar-religios, la mormântul evreului erou, Herman Kornhauser.
La eveniment a participat, din partea Consiliului Judeţean Dâmboviţa, secretarul judeţului, Ivan Vasile Ivanoff, care a transmis mesajul preşedintelui Daniel Comănescu:
„Sunt onorat să particip astăzi la acest ceremonial, organizat de Asociaţia de Prietenie şi Colaborare Culturală cu Israelul, în cinstea eroului evreu Herman Kornhauser. Nu putem şi nu vom putea să facem niciodată gesturi ca acelea făcute de eroii neamului, oamenii care au scris cu sânge şi sacrificiu istoria unei ţări independente şi libere. Pe câmpul de luptă, departe de casele şi familiile lor, eroii români au luptat cu toată puterea lor pentru viitorul României. Printre aceştia se numără şi evreii din ţara noastră, care şi-au demonstrat adevărata camaraderie şi loialitatea în război, fie direct – luptând pe front, fie punându-şi la dispoziţia armatei casele, transformând şcolile şi liceele evreieşti in spitale, iar sinagogile – în locuri de carantină.
Este important să participăm la acest ceremonial de comemorare a eroului evreu Herman Kornhauser, decorat post-mortem de regele Ferdinand cu virtutea militară, clasa a Il-a, în anul 1917. Este, de asemenea, important să ne amintim faptul că, în decembrie 1916, Herman Kornhauser a procurat alimente şi haine pentru prizonierii români din lagărele germane, înlesnind evadarea mai multor militari români. Pentru actele sale de solidaritate, eroul evreu a plătit cu viaţa, fiind prins de nemţi şi executat.
In acest an, se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire, iar noi avem datoria să ne îndreptăm gândurile către toţi aceia care au renunţat la ei înşişi, la visurile personale pentru visul şi idealul comun al românilor.
Pe 1 Decembrie, în toată ţara vom sărbători gloria neamului nostru. Pentru eforturile, devotamentul şi sacrificiul de care toţi eroii neamului au dat dovadă, să nu pregetăm să le fim veşnic recunoscători.
Inchei prin a vă spune că este datoria noastră să păstrăm patrimoniul spiritual al evreilor români în bune condiţii, pentru ca generaţiile care vor veni după noi să fie mândre de această moştenire nepreţuită, despre care istoria a scris multe pagini. Vă mulţumesc!”.
Ceremonialul religios a fost oficiat de Menachem Boaz, din partea Cancelariei Rabinice (Bucureşti).
La eveniment au mai participat: Ileana Ghenciulescu, Secretarul general al Asociaţiei Centrale de Prietenie şi Colaborare Culturală cu Israelul, reprezentanţi ai comunităţii evreieşti târgoviştene, Ministerului Apărării Naţionale, Instituţiei Prefectului Dâmboviţa, Şcolii Gimnaziale „Smaranda Gheorghiu” Târgovişte, Societăţii Române de Cruce Roşie – Filiala Dâmboviţa.
Momentul rostirii alocuţiunilor a fost urmat de ceremonia depunerii de coroane din partea Ambasadei Statului Israel la Bucureşti, Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Instituţiei Prefectului Dâmboviţa, Camerei de Comerţ şi Industrie România – Israel, Asociaţiei Centrale de Prietenie şi Colaborare Culturală cu Israelul, comunităţii evreieşti din Târgovişte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

4.500 de şcoli vor avea acces la internet wireless, printr-un proiect finanţat din fonduri europene

Ministerul Fondurilor Europene şi Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale au semnat cu Agenţia de Administrare a Reţelei Naţionale de Informatică pentru Educaţie şi Cercetare contractul de finanţare aferent proiectului „Platformă Naţională Integrată – Wireless Campus”. Obiectivele proiectului sunt: o Crearea, în cel puţin 2.000 de şcoli din România, a infrastructurii […]