Centrul de zi pentru persoane vârstnice din satul Manga şi-a deschis porţile

O nouă investiţie de succes a admnistraţiei de la Voineşti, condusă de edilul Dănuţ Gabriel Sandu şi viceprimarul Constantin Popa, s-a finalizat. Este vorba despre Centrul de zi pentru persoane vârstnice din satul Manga.
Un loc în care persoanele de vârsta a treia pot veni să petreacă momente plăcute, alături de alte persoane de aceeaşi vârsă şi totodată să ia parte la activităţi culturale, educative, inclusiv învăţatul folosirii calculatorului sau alte mijloace moderne.
Toate standardele sunt la nivel occidental, de la clădire, la echipamente şi la personal.În ceea ce priveşte sănătatea fizică a seniorilor, centrul de zi beneficiază de aparatură fitness, pentru ca vârstnicii să opteze pentru un stil de viaţă activ şi sănătos.
A fost oficiată o slujbă de sfinţire a noului Centrul de zi pentru persoane vârstnice din satul Manga şi nu au lipsit invitaţii de la judeţ, primarii de pe Valea Dâmboviţei şi din alte zone ale judeţului. Ca la orice investiţie nouă, a fost tăiată şi panglica inaugurală de către edilul Gabriel Dănuţ Sandu şi doi seniori.
Toţi cei prezenţi la eveniment, au

făcut un tur al Centrului de zi pentru persoane vârstnice din satul Manga, impresiile fiind la superlativ. Şi de această dată administraţia de la Voineşti a fost la înălţime.
Nu a lipsit un scurt moment de reculegere pentru seniorii care au plecat la ceruri dar care au pus umărul la dezvoltarea comunităţii din Voineşti.
Edilul Gabriel Dănuţ Sandu a ţinut să puncteze că prin această investiţie sec-ontribuie la dezvoltarea infrastructurii şi serviciilor sociale la nivelul comunei Voineşti.
Şi seniorii au avut câte un gând de apreciere şi recunoştinţă pentru admin

istraţia de la Voineşti.
Centrul de zi pentru persoane vârstnice din satul Manga are o capacitate de 58 de persoane vârstnice aflate în dificultate (33 de femei şi 25 de bărbaţi). Administraţia de la Voineşti, cu o vastă experienţă în atragerea fondurilor europene a reuşit să realizeze acest obiectiv prin accesarea de fonduri în cadrul Programului Operaţional

Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 8, Prioritatea de investiţii 8.1, Obiectiv specific 8.3 „Creşterea gradului de acoperire cu servicii sociale” – Grup vulnerabil: Persoane vârstnice. Valoare totală a investiţiei este de 1.597.397,66 lei, din care 1.537.582,31 lei reprezintă valoarea totală eligibilă (fonduri FEDR: 1.306.944,96 lei; fonduri din bugetul de

stat: 199.885,70 lei; cofinanţarea eligibilă a beneficiarului: 30.751,65 lei).
Nu trebuie ascuns faptul că pe fonduri europene, la nivelul localităţii Voineşti, începând cu anul 2011, au fost aduşi peste 4.200.000 de euro, bani care au contribuit substanţial la creşterea nivelului de trai al locuitorilor comunei Voineşti şi în primul rând a sistemului de educaţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Un singur spital dâmboviţean să fie pregătit să preia suspiciunile şi pacienţii cu coronavirus, iar Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte să se ocupe de restul pacienţilor

Criza coronavirusului îşi pune tot mai mult amprenta asupra României. Dacă la nivel central, Guvernul a intrat în izolare din cauza coronavirului, în teritoriu, instituţiile abilitate să ia măsurile necesare în contextul crizei coronavirusului, se zbat să ţină situaţia sub control. La nivelul judeţului Dâmboviţa, până la acest moment nu […]