Cele mai performante întreprinderi se regăsesc în Topul Firmelor din Dâmbovița, ediția 2021

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița a finalizat generarea clasamentului Topul Firmelor din Dâmbovița, fiind singura instituție abilitată, printr-o lege organică să stabilească o astfel de ierarhie la nivelul județului.
Clasamentul Topul Firmelor din Dâmbovița este organizat în baza unor indicatori care vizează cifra de afaceri netă, profitul din exploatare, eficiența utilizării resurselor umane și a utilizării capitalului angajat. Topul este construit pe baza unei metodologii clare, transparente și unitare la nivel național, implementată de Camerele de Comerț în toate județele țării.
La realizarea clasamentului Topul Firmelor din Dâmbovița 2021 au fost analizate 11.151 de bilanțuri financiar-contabile ale companiilor active în județul Dâmbovița. Dintre acestea, 1.297 de bilanțuri au intrat în competiția pentru primele 5 poziții în clasament, în conformitate cu metodologia de realizare a topurilor de firme.
În ierarhiaTopul Firmelor din județul Dâmbovița 2021 s-au calificat pe prima poziție un număr de 493 de companii, pe locul al doilea 286 companii, iar cea de-a treia poziție este ocupată de 211 companii.
Indice al reușitei în afaceri, Topul Firmelor Dâmbovițene premiază antreprenorii din diferite sectoare de activitate precum: Industrie, Servicii, Comerț, Turism, Cercetare-Dezvoltare și High-Tech, Agricultură, Silvicultură și Pescuit și Construcții.
Topul Firmelor din Dâmbovița este un eveniment unic de recunoaștere a muncii și a performanței celor care țin pornit motorul economiei. Mai multe detalii despre firmele aflate în TOP: info@cciadb.ro

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

CHINDIA S-A CALIFICAT ÎN OPTIMILE CUPEI ROMÂNIEI

13 dueluri din faza șaisprezecimilor de finală ale Cupei României și-au stabilit deja câștigătoarele marți și miercuri. Printre echipele care și-au confirmat statutul de favorite s-au strecurat și câteva surprize.După ce marți Minaur Baia Mare (L3) a reușit să treacă de divizionara secundă Politehnica Iași, miercuri, FC Buzău a eliminat […]