CECCAR vine în întâmpinarea candidaţilor la examenul de acces la stagiul pentru obţinerea calităţii de expert contabil şi de contabil autorizat cu un instrument deosebit de util în procesul de pregătire

CECCAR vine în întâmpinarea candidaţilor la examenul de acces la stagiul pentru obţinerea calităţii de expert contabil şi de contabil autorizat cu un instrument deosebit de util în procesul de pregătire: Ghidul pentru pregătirea
candidaţilor la examenul de acces la stagiul pentru obţinerea calităţii de expert contabil şi de contabil autorizat, ediţia a VlI-a, revizuită.
Lucrarea conţine exemple ilustrative pentru verificarea cunoştinţelor candidaţilor în domeniile contabilitate, fiscalitate, drept, audit, evaluarea economică şi financiară a întreprinderilor, doctrina şi deontologia profesiei contabile şi expertiză contabilă.
Lucrarea a fost revizuită, fiind îmbogăţită cu întrebări, exerciţii şi studii de caz.
Ghidul este disponibil acum şi la filiala Dâmboviţa a CECCAR din Târgovişte, str. Gimnaziului nr. 82.
CECCAR filiala Dâmboviţa organizează cursuri pregătitoare examenului de acces la stagiul pentru obţinerea calităţii de expert contabil şi de contabil autorizat, atât la sală cât şi on-line.
Examenul de admitere la stagiu se va organiza în zilele de 06 şi 13 octombrie 2018 după cum urmează:
În ziua de 06 octombrie 2018 va avea loc proba scrisă la disciplinele Contabilitate, Fiscalitate şi Drept, cu o durată de 3 ore, pentru categoriile expert contabil şi contabil autorizat;
În ziua de 13 octombrie 2018 va avea loc proba scrisă la disciplinele Evaluare economică şi financiară a întreprinderilor, Audit, Expertiză contabilă şi Doctrina şi deontologia profesiei contabile, cu o durată de 3 ore, pentru categoria expert contabil;
În ziua de 13 octombrie 2018 va avea loc proba scrisă la disciplinele Contabilitate, Audit, Evaluare economică şi financiară a întreprinderii, Expertiză contabilă şi Doctrina şi deontologia profesiei contabile, cu o durată de 4 ore, pentru contabilii autorizaţi membri activi ai Corpului care îndeplinesc condiţia de studii superioare economice pentru a accede la profesia de expert contabil.
Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul filialei, la tel/fax 0245220016, e-mail: ceccardambovita@ceccardambovita.ro, ceccardambovita @gmail.com.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

La CJ Dâmboviţa, dezbatere privind datele cu caracter personal

Sala Unirii a Consiliului Judeţean Dâmboviţa a găzduit o dezbatere cu reprezentanţi ai instituţiilor publice şi ai mediului de afaceri, pe teme de interes referitoare la reglementările legislative privind prelucrarea datelor cu caracter personal. La întâlnire au participat: Ancuţa Gianina Opre, preşedinte al Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor […]