Published On: mie, sept. 11th, 2019

Cea mai rea dintre toate lumile posibile(81) De la explozia urbana la Bidonville-ul Global

nichiduta.ro

de Mike Davis_
Când, în mai1976, generalii au revenit la putere, în Argentina, ei au decis să termine o dată pentru totdeauna cu acele villas miserias; în perioada îngrozitoare a ceea ce a rămas cunoscut sub denumirea de el Proceso, controlul locuinţelor a fost abrogat, 94% din construcţiile „ilegale” de case din Gran Buenos Aires au fost rase cu forţa şi 270.000 de săraci au ajuns în stradă. Militanţii de bază, catolici laici sau de stânga, ce interveneau în public, în apărarea celor rămaşi fără locuinţe, „dispăreau” sistematic, fără să se mai ştie ceva despre ei. Ca şi în Chile, lichidarea rezistenţei sociale, ale cărei baze se aflau în bidonville-uri, se desfăşura în paralel cu reciclarea speculativă a terenurilor urbane proaspăt curăţate de locuinţele săracilor, motiv pentru care demolările brutale aveau loc, conform unui studiu, mai ales „în capitală şi în sectorul nord al zonei metropolitane Buenos Aires, unde valoarea terenurilor crescuse cel mai mult”.1)
în Egipt, deceniul 1970 a reprezentat o eră a represiunii feroce exercitată de Stat împotriva a ceea ce, oficial, erau denumite cartierele urbane „subversive”.2) Un exemplu celebru, ca efect al acestor represiuni, este valul de „revolte FMI” ce au izbucnit în Cairo, în ianuarie 1977. Eşecul politicilor neoliberale ale Infitah-ului declanşat de Sadate a provocat un deficit aşa de mare, încât Jimmy Carter, dar şi FMI-ul, a trebuit să intervină, obligându-l pe preşedintele egiptean să-şi modifice politica socială.”Culmea, scrie jurnalista Geneive Abdo, preşedintele Sadate avea de ales în a pune capăt subvenţilor sau să impună taxe foarte mari pe veniturile celor bogaţi. Cum burgezia era o bază electorală importantă pentru Sadate, Statul a optat pentru reducerea pe jumătate a subvenţiilor (destinate ajutorului ce viza alimentele de bază pentru săraci)”.3) Această măsură a provocat reacţia furioasă a locuitorilor oraşului Cairo care au atacat simbolurilor ostentative ale vieţii luxoase, produse de Infitah, reprezentate de cazinouri, hoteluri de cinci stele, restaurante şi baruri de noapte, centre comerciale şi posturi de poliţie. Optzeci de oameni au murit în timpul confruntărilor din cei revoltaţi şi forţele de ordine şi aproape o mie au fost răniţi.
După ce a umplut închisorile cu militanţi de stânga, (această represiune dură având ca efect secundar creşterea puterii şi influenţei, în rândul maselor, a islamului radical, în Egipt), Sadate şi-a îndreptat furia oarbă împotriva bidonville-ului Ishash al-Turguman, din cartierul Bulaq, din apropierea centrului oraşului Cairo, pe care-l considera focarul „acestei răzmeriţe de bandiţi, asmuţiţi de către comunişti”. Sadate a declarat ziariştilor străini că era vorba de un cuib de rebeli, unde comuniştii erau adăpostiţi, „un loc unde era imposibil să te duci să-i cauţi pentru a-i prinde, din cauza străzilor aşa de înguste încât maşinile poliţiei nu puteau pătrunde.” 4) Antropologul Farha Ghan-nam spune că Sadate, ca şi Napoleon al III-lea la vremea lui, a vrut „să refacă centrul oraşului Cairo pentru a-l putea controla şi pentru a permite poliţiei să intervină eficient”. Locuitorii stigmatizaţi din Ishash al-Turguman au fost împărţiţi în două grupe şi trimişi în locuri diferite de la periferia oaşului, iar cartierul lor transformat în loc de parcare. Ghannam dezvăluie că raderea cartierului Bulaq, de pe suprafaţa pământului, era prima etapă dintr-un proiect incredibil de ambiţios – care, din lipsă de timp şi de bani, Sadate nu a putut să-l realizeze – proiect ce urmărea refacerea din temeli a oaşului Cairo ” după modelul Los Angeles şi Houston”. 5)
Din anii 1970, a devenit ceva obişnuit pentru autorităţi, aproape oriunde pe planetă, să folosească pretextul luptei împotriva criminalităţii pentru a justifica demolarea bidonville-urilor. De altfel, acestea au fost cosiderate, de către autorităţi, pur şi simplu nişte ameninţări pentru cei aflaţi la putere, deoarece nu puteau fi supravegheate în amănunt pentru că erau locuri ce ieşeu din sfera de „urmărire tip Panopticon”. Preşedintele zambian Kenneth Kaunda a justificat în acelaşi fel valul de expulzări şi de demolări, pe care l-a început în 1986, afirmând că „majoritatea criminalilor se ascundeau în cartierele apărute ilegal, deoarece acestea nu aveau niciun sistem adecvat de supraveghere.” 6)
De asemenea, pentru a justifica expulzările, se invocă sistemul de legi moştenit din perioada colonială. De exemplu, în Cisjordania, armata israeliană, cu regularitate, îşi justifică acţiunile prin recurgerea la textele juridice ale statutelor britanice din perioada de ocupaţie sau la textul juridic al sistemului de drept otoman care, nici în prezent, nu a fost anulat, inclusiv cel englez al statului de ocupaţie – control al zonei, ceea ce oferă israelienilor acoperirea necesară, sub aspect juridic, când expulzează familii întregi sau demolează casele „teroriştilor”. De asemenea, pentru a-şi atinge scopul propus, de a face din Kuala Lumpur, în anul 2005, „un oraş fără bidonville-uri”, autorităţile au scos de la naftalină puterile cu care fusese investită poliţia, în anii 1950, când se stabilise starea de urgenţă, perioadă în care britanicii au ras cartierele chinezeşti apărute ilegal, despre care se credea că deveniseră nişte puternice fortăreţe comuniste. Legile antirăsmeriţă, din perioada britanică, reactivate, eventual uşor adaptate, sunt folosite, în prezent, pentru a justifica ceea ce activiştii pentru apărarea drepturilor omului numesc a fi drept „o însuşire masivă şi coruptă de terenuri” declanşată de politicieni şi antreprenori: „în 1998, jumătate dintre persoanele fără adăpost, squatterii oraşului, fusese deja expulzată, 129.000 de persoane trăind în 220 de tabere unde domnea frica şi cea mai abjectă mizerie”. 7) în paralel, autorităţile din Daccaa au instru-mentalizat asasinatul oribil al unui poliţist, în 1999, pentru a justifica demolarea cu buldozerele a nouăsprezece „bidonville-uri criminale”, expulzând astfel 50.000 de persoane. 8)
Desigur, „securitatea populaţiei” a fost unul dintre pretextele prezentate de către autorităţi pentru a justifica masacrele din piaţa Tian An Men, în 1989. Şase ani mai târziu, aceiaşi „securitate a populaţiei” a devenit scuza oficială pentru demolarea brutală a „Satului din cartierul Zhejiang”, imens bidonville de la marginea sudică a capitalei chineze. („în mod tradiţional, notează scriitorul Michael Dutton, sectorul sudic al oraşului era rezervat săracilor, conform vechiului principiu pekinez ce stipula: «zona de est, pentru bogaţi, cea de vest, pentru aristocraţi şi funcţionari, iar cea din sud, pentru săraci»”. 9)
1) Cecilia Zanetta, The Influence of the World Bank on National Housing and Urban Polices: The Case of Mexico and Argentina in the 1990s, Aldershot, 2004, p. 194-196.
2) Richard Harris şi Malak Wahba, ” The Urban Geography of Low-Income Housing”, art. cit., p. 68.
3) Geneive Abdo, No God but God: Egypt and the Triumph of Islam, Oxford, 2000, p. 129-130.
4) Farha Ghannam, Remahing the Modern: Space, Relocation and the Politics of Identity in a Global Cairo, Berkeley, 2002, p. 38.
5) Ibid, p. 135.
6) Mpanjilwa Mulwanda şi Emmanuel Mutale, „Never Mind the People, the Shanties Must Go”, Cities, 11: 5, 1994, p.303 şi p. 311.
7) Asian Coalition For Housing Rights, Housing by People in Asia, op. cit., p. 18-19.
8) BBC News,emisiunile de ştiri din 8 şi 23 august
1999.
9) Michael Dutton (sub coordonarea lui), Streetlife China, op. cit., p. 149.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ special pentru tinerii ce vor să devină politicieni, în speranţa că nu vor fi la fel de limitaţi intelectual ca cei mai mulţi dintre actualii politicieni, cu funcţii de decizie, din Parlamentul, prefecturile, consiliile judeţene sau locale şi primăriile României, spre paguba oamenilor simpli.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro