Published On: mie, apr. 8th, 2020

Cea mai rea dintre toate lumile posibile (93) De la explozia urbană la bidonville-ul global

de Mike Davis__
Să trăieşti înconjurat de fecale
Excesul de excremente este, de fapt, contradicţia urbană primordială. în anii 1830 şi la începutul anilor 1840, când holera şi tifosul făcea prăpăd la Londra şi în marile oraşe europeene, clasa de mijloc britanică a fost obligată să dezbată subiecte de discuţie care de obicei nu erau abordate în saloane. „Conştiinţa” burgheză, scrie istoricul specializat în epoca victoriană, Steven Marcus, „a fost pe nepusă masă deranjată de faptul că milioane de englezi, bărbaţi, femei şi copii, trăiau pur şi simplu în căcat. Prima întrebare pe care se pare că şi-a pus-o a fost aceea de şti dacă nu cumva mureau înecându-se-n căcat”. 1) Din cauza răspândirii epidemiilor a căror sursă se credea a fi „mirosul urât” răspândit de fecalele din cartierele cu megherniţe, elita a fost brusc foarte interesată de condiţiile de viaţă de tipul celor pe care Friedrich Engels le descria când se referea la oraşul Manchester, unde, pe unele străzi, „nu era decât un singur closet public cu o singură cabină – în care de obicei nu puteai intras din cauza muntelui de fecale – ce deservea aproape 120 de persoane”, şi unde, „în partea de jos curge sau mai degrabă stagnează Irkul, subţire curs de apă, negru precum smoala, cu miros insuportabil, plin de materii fecale şi diferite gunoaie”. într-o analiză freudiană a textului lui Engels, Marcus subliniază ironia soartei ce reiese din faptul că „generaţii de oameni, în care Anglia a pompat viaţa pentru a-şi înălţa bogăţia, erau obligaţi să trăiască în ceea ce este opusul simbolic negativ al bogăţiei”. 2)
Engels spune că, timp de opt generaţii, căcatul s-a strâns în cantităţi aşa de impresionante, încât, pur şi simplu, a îngropat în mod înfiorător viaţa orăşenilor săraci, devenind astfel (conform afirmaţiei lui Marcus) „materializarea simbolică a condiţiei lor sociale şi a locului lor în societate”.3) De fapt, poţi compara studiul „Situaţia clasei muncitoare în Anglia în 1844” scris de Engels cu romanul urban african modern Coborând spre River Road, al scriitorului Meja Mwangi (1976), comparând continuităţile existenţiale şi excremenţiale ce se perpetuează din lucrarea lui Engels în scrierea lui Mwangi. „într-una din curţi, scrie Engels vorbind despre Manchester, chiar la intrare, la capătul culoarului acoperit, sunt plasate cabinele closetelor murdare şi fără uşi, într-atât de murdare că locatarii ce trec prin curte nu pot intra sau ieşi din ea decât câlcând printr-o băltoacă de urină urât mirositoare în care plutesc excrementele din jurul acestor closete”. 4) în aceiaşi ordine de idei, Mwangi descrie Nairobi din 1974: „Majoritatea potecilor ce se intersectează în mijlocul câmpurilor umede de rouă erau presărate cu excremente de om. (… ) Vântul rece şi umed ce mătura câmpul amesteca cu aceiaşi putere mirosul de căcat cu cel de pişat şi cu şoaptele întâmplătoare ale oamenilor ce vorbeau, din când în când, oftând despre mizerie, nesiguranţă, resemnare”. 5)
Desigur, subiectul abordat nu face plăcere nimănui, dar este o problemă fundamentală a vieţii urbane pe care cu greu o poţi evita. De peste 10.000 de ani societăţile urbane se zbat să scape de acumulările mortale a propriilor lor deşeuri; chiar şi cele mai bogate şi dezvoltate oraşe se mulţumesc să arunce excrementelke în apele râului sau ale mării, dacă se află pe malurile acestora. în prezent, mega-lopolisuri sărace precum Nairobi, Lagos, Bombay, Dacca, etc. au devenit nişte munţi de excremente urât mirositori ce-l pun pe fugă şi pe cel mai dur individ al epocii victoriene. (Poate cu excepţia lui Rudyard Kipling, acest mare cunoscător al omului care, în Oraşul spaimei noaptea, face fine deosebiri între „marele miros urât al Calcuttei” şi cel specific oraşelor Bombay, Peshawar şi Benares.) 6) Această intimitate constantă cu excrementele celorlalţi reprezintă una dintre separaţiile sociale cele mai profunde ce au existat vreodată. în afară de prezenţa universală a paraziţilor în trupul săracilor, faptul că cei oropsiţi sunt capabili să trăiască, fără a-i mai deranja, în preajma excrementelor produse de cei din jurul lor, aspect pe care oamenii din epoca victoriană îl ştiau foarte bine, devine cel mai autentic mod de a separa două umanităţi existenţiale.
Nu numai că periferiile cu bidonville-uri din marile oraşe au începu să pută, nu numai că locuitorii acestor zone urbane s-au obişnuit aşa de mult cu acest miros încât nici nu-i mai deranjează, dar criza infrastructurilor sanitare a căpătat o amploare ce sfidează bunul simţ. Ca numeroase alte probleme ale lumii a treia şi aceasta îşi are originea în perioada colonială.

ín majoritatea cazurilor, imperiile europeene nu au fost interesate să doteze cartierele indigene cu instalaţii moderne de infrastructură sanitară şi de alimentare cu apă, preferând un sistem de zonare rasială şi de stabilire a unor cordoane sanitare al căror scop era să fereacă cartierele albilor şi ale garnizoanele de periculoasele focare de epidemii.Din Accra până-n Hanoi, regimurile politice postcoloniale au moşteni mari disfuncţionalităţi şi inegalităţi urbane pe care puţine guverne s-au înhămat cu îndârjire să le anuleze. (Şi America Latină se confruntă cu serioase probleme sanitare, dar nu sunt aşa de grave ca cele pe care trebuie să le rezolve Africa şi Asia de Sud).
Megalopolisul Kinshasa, cu o populaţie ce se apropie de zece milioane de locuitori, nu are nici cel mai elementar sistem de canalizare. ín Nairobi, bidonville-ul Laini Saba din cartierul Kibera, avea în 1998 doar zece latrine cu fosă septică, deservind 40.000 de locuitori, iar Mathare 4A doar două weceuri publice pentru 28.000 de persoane. Rezultatul: locuitorii au început să folosească tehnica „toaletelor zburătoare”, numite şi „missiles scud”: „Pun excrementele într-un sac de plastic pe care-l aruncă pe fereastră, pe cel mai apropiat acoperiş sau direct în stradă”. 7) Faptul că excrementele le găseşti peste tot în oraş, chiar şi acolo unde nu te aştepţi să dai peste ele, a dus la apariţia unor meseri urbane surprinzătoare: în Nairobi, şoferi se confruntă uneori cu „puşti de zece ani, ţinând în dinţi sticle cu detergent şi în mâini bucăţi de excremente umane întărite, fiind hotărâţi să le arunce în maşini, pentru a forţa şoferul să plătească spălatul parbrizului” 8)
Situaţia infrastructurilor sanitare din Asia de Sud şi de Sud-Est este cu puţin mai bună decât cea din Africa subsahariană. Acum zece ani, doar 67.000 de locuitoro erau racordaţi la reţeau ce furniza apa potabilă, iar reţeaua de canalizare deservea doar 8.500 de locuinţe. ín ceea ce priveşte Manilla metropoltană, sub 10% din locuinţe sunt legate de reţeaua de canalizare. 9) ín ciuda zgârie-norilor săi strălucitori, Jakarta continuă să deverseze cea mai mare parte a apelor sale uzate în fose aflate sub cerul liber. In India contemporană – unde s-a constatat că 700 de milioane de oameni îşi fac nevoile pe câmp în aer liber sau pe unde apucă – doar 17 din cele 3.700 de mari şi foarte mari oraşe posedă un sistem de tratare a apelor uzate înainte de a se renunţe definitiv la ele. Un studiu ce a vizat 22 de bidonville-uri indiene a demonstrat că nouă dintre ele nu aveau niciun fel de latrină, iar alte zece nu aveau decât 19 latrine pentru 102.000 de locuitori.10) Regizorul şi realizatorul Prahlad Kakkar, autorul filmului Bombay îi povestea unui jurnalist ce rămăsese cu gura căscată când l-a auzit că „jumătate din populaţia oraşului nu are toaletă unde să-şi facă nevoile, motiv pentru care şi le face afară din casă. ín această situaţie sunt cinci milioane de persoane. Dacă fiecare dintre ele au defecat zilnic o jumătate de kilogram, asta înseamnă două milioane jumătate de rahat zilnic, ceea ce devine foarte periculos pentru sănătatea celor ce locuiesc în zonele respective”. 11)
1) Steven Marcus, Engels, Manchester and the Working Class, New York, 1974, p. 184.
2) Friedrich Engels, Situaţia clasei muncitoare în Anglia. Conform observaţiilor autorului şi din surse autentice (tradus din germană de Gilbert Badia şi Jean Frédéric), Éditions sociales, Paris, 1975, p. 101 (cabinet), p. 90 (Irk), citat din Steven Marcus, ibid., p. 184 („generaţii… bogăţia”).
3) Ibid., p. 185.
4) Friedrich Engels, Situaţia clasei muncitoare în Anglia, op. cit., p. 88-89.
5) Meja Mwangi, Coborând spre River Road (tradus din engleză /Kenya/ de Jean-Baptiste Évette), Dapper, Paris, 2002, p. 17-18.
6) Rudyard Kipling, Oraşul spaimei noaptea, op. cit., p.
23.
7) Katy Salmon, „Nairobi’s «Flying Toilets»: Tip of an Iceburg”, Terra Viva, Johannesburg, 26 august 2002; Peter Mutevu, „Project Proposal on Health an Hygiene Education”, art. cit.
8) Andrew Harding, „Nairobi Slum Life”, art. cit.
9) Erhard Berner, Defending a Place, op. cit., p. XIV.
10) UN-Habitat, Desbatere, 8:2, op.cit., iunie 2002, p. 2
11) Citat in Suketu Mehta, Maximum City, op. cit., p. 127.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢă special pentru tinerii ce vor să devină politicieni, în speranţa că nu vor fi la fel de limitaţi intelectual ca cei mai mulţi dintre actualii politicieni, cu funcţii de decizie, din Parlamentul, prefecturile, consiliile judeţene sau locale şi primăriile Romăniei, spre paguba oamenilor simpli. De asemenea, Mircea Cotărţă se ocupă cu tehoredactarea cotidianului „Dămboviţa”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>