Cea mai rea dintre toate lumile posibile (85) De la explozia urbană la bidonville-ul global

de Mike Davis_
„Proliferarea sensurilor giratorii (…) se explică prin faptul că reduc riscul de carjacking (maşinile nemaifiind obligate să oprească la semafoare), iar prima funcţie a rocadei pare să fie aceea de a permite şoferilor să evite un sector precum Managua, vestit prin gradul ridicat de criminalitate. (…) Este limpede că s-au dublat noile amenajări rutiere ce deserveasc, în majoritatea cazurilor, locurile importante pentru viaţa elitelor urbane, ceea ce corespunde, în paralel, cu creşterea renunţării aproape definitive la folosirea drumurilor aflate în perimetrul cartierelor ce nu mai sunt asociate cu elitele urbane (a se citi: cartiereprosandiniste)
în prezent, autostrăzile particulare din Buenos Aires oferă celor bogaţi posibilitatea de a trăi din plin, conform modului lor de viaţă, în locurile destinate lor (casele de tip country club) din Pilar, aflate la periferiile îndepărtate, dar având posibilitatea de a lucra în centrul oraşului. (Gran Buenos Aires are deasemenea şi un edge city – sau megaempredimiento – ambiţios, denumit Nordelta, a cărui viabilitate financiară este nesigură 2).) în Lagos a fost construit un larg culoar ce traversează bidonville-urile foarte populate, pentru a oferi o cale de trecere specială, destinată doar managerilor particulari şi demnitarilor de Stat, ce locuiesc în bogata periferie din Ajah. Exemplele de acest gen, de reţele rutiere, sunt numeroase, iar Rodgers insistă asupra faptului că „destructurarea (unor) vaste suprafeţe din perimetrul metropolei, doar pentru profitul elitelor urbane, (…) este de fapt o uzurpare a spaţiului public urban, mult mai importantă decât cea pe care o implică apariţia enclavelor fortificate 3)”.
Este important să se înţelegem că avem de a face cu o reorganizare fundamentală a spaţiului metropolitan, ce implică o reducere drastică a interfeţelor dintre vieţile celor bogaţi şi vieţile celor săraci, ceea ce transcede segregarea socială şi sectorizarea urbană tradiţională. De ceva vreme, unii autori brazilieni vorbesc despre „o reîntoarcere la oraşul de tip medieval”, dar urmările stabilirii clasei de mijloc dincolo de spaţiul public – şi dincolo de orice urmă a vieţii cetăţeneşti în comun cu cea a săracilor – au devenit, în realitate, şi mai radicale 4). La fel ca şi Anthony Giddens, Rodgers vede acest proces ca un fel de separare teritorială, un fel de „dezinserţie” (disembedding) a activităţii elitelor, în afara contextelor te-ritoariale locale, ca un fel de tentativă total utopică a elitelor de a se separa de sărăcia şi violenţa socială ce devin sufocante 5). La rândul ei, Laura Ruggeri scoate în evidenţă (referindu-se la Palm Springs, din Hong Kong) permanentul efort al elitelor lumii a treia de a realiza „o imitaţie de viaţă autentică”, copiată după imageria televizuală a unei Californii de Sud mitică, care, „pentru a fi realizată, trebuie să fie delimitată – (adică) izolată de lumea oamenilor de rând 6)”.
Enclave fortificate, edge cities concepute ca un fel de parcuri tematice, izolate de propriul lor peisaj social, dar integrate perfect într-o cyber-Californie mondia-lizată ce pluteşte în universul spaţiului computerizat: astfel, cercul este închis, ceea ce ne duce cu gândul la Philip K. Dick. După cum remarcă Jeremy Seabrook, trăind în „închisorile lor aurii”, membrii burgheziei urbane din lumea a treia „nu mai sunt cetăţenii ţării lor, ci se transformă în nişte nomazi total supuşi topografiei fără naţionalitate a banului, în întregime dependenţi de ea: devin patrioţii bogăţiei, naţionaliştii unui spaţiu auriu ce dispare, treptat în uitare, odată cu trecerea timpului 7)”.
în schimb, în lumea dureros de reală, orăşenii săraci se afundă cu disperare în nemiloasa ecologie a bidonville-urilor. 6
Ecologia bidonville-ului
„Cei ce au plecat de la ţară pentru a trăi la oraş.
au dat peste un imens pustiu” Pepe Kalle
Casa cea mai puţin feng shuidin lume poate fi o villa miseria de la periferia Buenos Airesului – construită pe un teren ce o fost cândva „un lac, o groapă unde se descărcau deşeurile toxice sau un cimitir, într-o zonă inundabilă 8)”. Nu este nimic de mirare. referitor la locul unde săracul îşi construieşte magherniţa în care se adăposteşte: periculozitatea si-tului – riscuri de ordin sanitar sau natural, ameninţări permanente cu perspectiva declanşării a unei catastrofe, etc. – face parte integrantă din definirea geografică a taberei tipice de squatteri, indiferent că este un barrio, în Manilla, cocoţat periculos pe malurile sedimentare ale lui Pasig River, ce debordează de excrementele deversate prin gurile de canal sau de un bustee din Vijayawada, unde „rezidenţii scriu numărul străzii pe pereţii tuturor caselor şi uşilor, deoarece, în fiecare an acestea sunt distruse şi luate de ape 9)”. Squatterii îşi vând securitatea fizică şi sănătatea pentru câţiva metri pătraţi de teren şi ceva protecţie pentru a nu fi expulzaţi. Aceşti oameni sunt coloniştii mlaştinilor, ai câmpiilor inundabile, ai ver-sanţilor vulcanilor, ai coastelor dealurilor instabile, ai gropilor de gunoi unde sunt descărcate substanţele chimice, ai locurilor de lângă terasamentele căilor ferate sau ai fâşiilor de teren aflate acolo unde se termină oraşul şi începe deşertul. Vizitând Dacca, Jeremy Seabrook a descris un mic bidonville ai cărui locuitori au semnat un pact faustian ce le-a permis să se stabilească pe o amărâtă fâşie de teren, înghesuită între o uzină toxică şi un lac cu apele otrăvite: „Este un refugiu pentru oamenii veniţi de peste tot, alungaţi de eroziunea terenului, de ciclon, de inundaţii, de foamete sau de acest nou generator de insecuritate care, mai recent, este, în mod paradoxal, chiar dezvoltarea economică”. Tocmai faptul că acest loc este aşa de respingător şi de periculos, îi fereşte de „creşterea preţului metrului pătrat de pămân, creştere ce nu putea fi evitată dacă s-ar fi stabilit în interiorul oraşului10)”. Siturile de acest fel sunt ocupa numai de cei sărmani, fiind nişa locuibilă în care se îngrămădeşte sărăcimea venită să trăiască la oraş, iar cei care nu au chiar nimic nu au de ales, fiind siliţi să trăiască în umbra catastrofei permanente.
1) Ibid Dennis Rodgers
2) Guy Thuillier, „Gated Communities in the Metropolitan Area of Buenos Aires”, art. cit., p. 258-259.
3) Dennis Rodgers, „«Disembedding» the City” , art. cit., p. 123.
4) Amália Geraiges de Lemos, Francisco Scar-lato şi Reinaldo Machado, „O Retorno a Cidade Medieval: Os Condominios Fechados da Metropole Paulistana” in Felipe Cabrales Barajas (sub coordonarea lui), Latinoamérica: Países Abiertos, Ciudades Cerradas, Guadalajara, 2000, p. 217-236.
5) Dennis Rodgers, „«Disembedding» the Citu”, art. cit., p. 123.
6) Laura Ruggeri, „Palm Springs”, art. cit.
7) Jeremy Seabrook, In the Cities of the South, op, cit, p. 211.
8) Eileen Stillwaggon, StuntedLives, op. cit.,
p. 67.
9) Gita Verma, Slumming India, op. cit., p. 69.
10) Jeremy Seabrook, In the Cities of the South, op., cit., p. 177.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ special pentru tinerii ce vor să devină politicieni, în speranţa că nu vor fi la fel de limitaţi intelectual ca cei mai mulţi dintre actualii politicieni, cu funcţii de decizie, din Parlamentul, prefecturile, consiliile judeţene sau locale şi primăriile României, spre paguba oamenilor simpli. Deasemenea, Mircea Cotârţă se ocupă cu tehoredactarea cotidianului „Dâmboviţa”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

25 noiembrie, ziua internaţională pentru încetarea violenţei împotriva femeilor

La 25 noiembrie, este marcată ziua internaţională pentru încetarea violenţei împotriva femeilor.Fenomenul, deşi reprezintă o încălcare a drepturilor omului, rămâne larg răspândit pe glob. O femeie din 3 a fost, cel puţin o dată, agresată, de obicei de persoane din anturaj.La 25 noiembrie 1960, 3 surori erau asasinate în Republica […]