Published On: sâm, mart. 9th, 2019

Cea mai rea dintre toate lumile posibile (61) De la explozia urbană la bidonville-ul global (urmare din nr. 7679, luni 4 martie)

nichiduta.ro

de Mike Davis_
în Ankara, investitorii avizaţi au mizat în masă pe piaţa imobiliară ce pur şi simplu a explodat din cauza transformării bidonville-urilor în cartiere rezidenţiale de lux. Poziţia centrală a celor mai vechi gegekondus, a explicat urbanistul Ozlem Dundar, a făcut din aceste cartiere de bidonville-uri ţinta clară pentru aplicarea de proiecte de reabilitare şi de populare cu oameni cu stare, lansate de antreprenori importanţi care doar ei aveau „influenţa politică şi puterea financiară necesară pentru rezolvarea problemelor referitoare la statutul de proprietate foarte complexe în ceea ce priveşte cartierele gegekondus’. 1)
în lumea arabă, după cum a subliniat de multe ori Janet Abu-Lughod, veniturile obţinute din petrol şi din exportul acestuia nu sunt investite în producţie, „ci în pământ ca «bancă» cu capitaluri. Acest lucru a produs o speculă imobiliară generalizată (care a făcut inutil orice efort de planificare urbană raţională), precum şi o supraevaluare de prost gust a terenurilor şi, în unele cazuri, determinând construirea unui număr exagerat de apartamente de lux”.2) Cel puţin, în cazul Egiptului, explozia pieţei funciare urbane din anii 1990 a fost stimulată de un aport masiv de subvenţii publice în sectorul bancar şi în buzunarele promotorilor de imobiliare. După cum explică specialistul în geografie Timothy Mitchell în fascinantul său studiu despre un cartier rezidenţial din Cairo, numit „Dreamland”,
„(…) modificările structurale aveau drept scop să producă un boom al exporturilor, nu un boom al construcţiilor imobiliare. Egiptul trebuia să prospere vânzând fructe şi legume Europei şi Statelor Unite, nu să acopere câmpiile cu macadam pentru a construi bulevarde de centură. în prezent, în Egipt, sectorul imobiliar a luat locul agriculturii, fiind al treilea mare sector de investiţii (fără a lua în calcul extragerea de petrol), după industrie şi turism. în realitate, poate este cel mai mare sector în care se investeşte, în măsura în care investiţiile în turism sunt folosite pentru a construi sate de vacanţă şi vile pentru turişti, ceea ce este un subsector al investiţiilor imobiliare”.
3)
în timp ce aglomerarea urbană a oraşului Cairo şi-a dublat suprafaţa, în cinci ani de zile, şi noile cartiere de la periferie se extind către vest, în deşert, criza locuinţelor devine tot mai gravă: noile locuinţe sunt prea scumpe pentru cei săraci, iar majoritatea dintre ele sunt goale deoarece proprietarii lor au plecat să lucreze în Arabia Saudită sau în emiratele Golfului. „Peste un milion de apartamente nu sunt locuite, scrie Jeffrey Nedoroscik, (…) neavând o penurie stricto sensu de apartamente. De fapt, Cairo dă pe din afară de apartamente pe jumătate goale”. 4)
„Dacca, megalopolisul cel mai sărac din lume, explică Ellen Brennan, a avut parte de o speculă funciară urbană foarte puternică. Aproape un sfert din banii trimişi de către expatriaţi a fost folosit pentru cumpărarea de terenuri. Preţul terenurilor a crescut de la 40% la 60% cu mult mai repede decât preţurile altor bunuri şi servicii, fiind acum total rupte de nivelul veniturilor”.5) Colombo oferă un alt exemplu al acestui fenomen din Asia de Sud, unde preţul imobiliarelor a fost multiplicat de o mie de ori în cursul anilor 1970 şi 1980, obligând un foarte mare număr de locuitori urbani săraci, de cele mai multe ori în vârstă, să se mute în zonele periferice cele mai îndepărtate.6)
Magherniţele suprapopulate şi prost întreţinute sunt, pe de altă parte, de multe ori mai rentabile pe metru pătrat decât alte tipuri de investiţii imobiliare. în Brazilia, unde o mare parte din clasa de mijloc închiriează locuinţe săracilor, simplul fapt de a poseda câteva magherniţe (gorticos) le permite multor funcţionari şi cadre medii de a ajunge în categoria oamenilor ce-şi pot permite un mod de viaţă demn de Copacabana. Cercetători din cadrul ONU-Habitat au fost uimiţi descoperind că „chiria pentru un gorticos este de aprope 90% mai mare decât cea de pe piaţa legală”.7) în Quito, proprietari bogaţi vând parcele de teren pe coastele dealurilor sau a depresiunilor – în general la o altitudine superioară cotei de 2.850 de metri, ce marchează frontiera până unde se poate întinde zona urbană şi limita deasupra căreia serviciile municipale nu mai pot pompa apa potabilă – folosindu-se de intermediari, aşa numiţii urbanizatores piratas, care oferă aceste locuri de casă imigranţilor aflaţi în căutare de suprafeţe pe care să construiască o locuinţă, iar după ce are loc vânzarea, îi lasă pe rezidenţi să se lupte pentru a obţine aprobările necesare accesării serviciilor municipale.8) în urma unei analize a „pieţei dure de vânzare de locuinţe”, economistul specializat în probleme funciare, Umberto Molina, afirmă că speculanţii dezvoltă periferia urbană „la preţuri de monopol” cu profituri enorme.9)
în cartea sa despre Lagos, Margaret Peil spune că „fenomenul squattajului (ocupare ilegală a unei locuinţe, proprietarul fiind plecat provizoriu, pe o perioadă mai lungă de timp sau a unui teren pentru construirea unei case) este mai puţin răspândit (..) decât în Africa de Est sau în America Latină pentru că gradul scăzut de control guvernamental în ceea ce priveşte construirea face să fie uşor şi rentabil să ridici legal o casă: s-o închiriezi săracilor este o afacere ce rentează (…) este investiţia cea mai sigură dintre toate, oferind posibilitatea de a recupera rapid investiţia făcută” 10) Bogaţii proprietari din Lagos mai degrabă preferă să închirieze ternurile pe care le deţin, decât să le vândă, în felul acesta păstrând profitul pe care-l pot obţine pe o piaţă imobiliară ce cunoaşte o inflaţie rapidă.11) La fel ca în Kenya, politicienii şi şefii de trib figurează printre marii speculanţi de pe piaţa închirierii de magherniţe.12)
în paralel, bidonville-urile din Nairobi sunt imense exploatări locative intensive, proprietate a politicienilor şi a clasei de mijloc superioare. Cu toate că majoritatea locuinţelor, închiriate de particulari „nu au nicio bază legală (…) există totuşi legături ce atestă dreptul de proprietate de facto, (datorită unui sistem politic corupt)”.13) în cartierul Mathare 4A, 28.000 de oameni – cei mai amărâţi dintre amărâţii oraşului – închiriează colibe din chirpici, având suprafaţa de nouă metri pe doisprezece, fără ferestre, lumina pătruzând în interior, doar prin uşa deschisă, dar în spatele acestor oameni ce închiriează, se află adevăraţii proprietari ai colibelor,care, conform unui cercetător al Ministerului Drumurilor, sunt „indivizi puternici ce manevrează din umbră, adesea personalităţi publice de prim rang”.
1) Ozlem Dundar, „Informal Housing in Ankara”, Cities, 18:6, 2001, p. 393.
2) Janet Abu-Lughod, „Urbanization in the Arab World and the International System” in Joseph Gugler (coordonat de), Cities of the Developing World, op. cit., p. 196.
3) Timothy Mitchell, „Dreamland: The Neoliberalism of Your Desires”, Middle East Report, print. 1999, n.p. (archives internet).
4) Jeffrey Nedoroscik, The City of the Dead, op. cit., p.
42.
5) Ellen Brennan, „Urban Land and Housing Issues Facing the Third World”, art. cit., p. 76.
6) Ranjith Dayaratne şi Raja Samarawichrama, „Empowering Communities”, art. cit., p. 102.
7) Mariana Fix, Pedro Arantes şi Giselle M. Tanaka,
„Sao Paulo, Brazil”,art. cit., p. 18.
8) David Glasser, ” The Growing Housing Crisis in
Ecuador”, art. cit., p. 151. Despre Quito, a se vedea şi Gerrit Burgwal, Caciquismo, Paralelismo andClientelis-mo: The History of a Quito Squatter Settlement, Amsterdam, 1993.
9) Umberto Molina, „Bogota: Competition and Substitution Between Urban Land Markets”, in Robert-Jan Baken şi Jan van Der Lnden (coordonat de), Land Delivery for Low Income Groups in Third World Cities, op., cit., p. 300.
10) Margaret Peil, Lagos: The City Is the People, Londra, 1991, p. 146.
11) Margaret Peil, „Urban Housing and Services in Anglophone West Africa”, in Hamish Main şi Stephen Williams (coordonat de), Environment and Housing in Third World Cities, Chichester, 1994, p. 176.
12) David Drakakis-Smith, Third World Cities, op. cit.,
p. 146.
13) Philip Amis, „Commercialized Rental Housing in Nairobi”,art. cit., p. 245.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ special pentru tinerii ce vor să devină politicieni, în speranţa că nu vor fi la fel de limitaţi intelectual ca cei mai mulţi dintre actualii politicieni, cu funcţii de decizie, din Parlamentul, prefecturile, consiliile judeţene sau locale şi primăriile României, spre paguba oamenilor simpli.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro