Cea mai rea dintre toate lumile posibile (35) De la explozia urbană la bidonville-ul global

de Mike Davis_
Dar, după cum observă sociologul marxist Caglar Keyder, Statul turc kema-list nu era, încă, în stare nici să construiască locuinţe de închiriat, pentru populaţie, nici să cedeze terenurile publice sectorului privat, dar, în schimb, a pus bazele ” extinderii unui vast sistem inerţial al clientelismului populist ce a dominat viaţa socială şi politică”. Migranţii din Anatolia erau astfel obligaţi să-şi construiască propriile lor bidonville-uri la periferiile oraşelor Ankara şi Istanbul, negociind dreptul de construire cu reprezentanţii locali. Astfel, deceniul 1955 – 1965 a fost perioada eroică a squattajului, cu o populaţie de gecekondu ce a crescut de la 5% (250.000 de locuitori) la 23% (2,2 milioane) din totalul populaţiei urbane (procent care de atunci nu a mai evoluat de manieră semnificativă). Cel puţin, în această primă perioadă migranţii numiţi gecekondus au creat o cooperare cu sistemul politic care i-a transformat în model de locuire populară la periferia oraşului. „Politicienii, relatează Keyder, preferau să controleze, în general, privilegiul alocării arbitrare de locuinţe sau terenuri pentru a menţine şi manevra sprijinul popular, ceea ce le pemitea să-şi întărească, la nevoie, poziţia poltică pe care o deţineau. Existenţa acestui tip de relaţii clientelare se bazau pe deţinerea ilegale a terenului pe care se construia locuinţa”.
în alte zone din Orientul Mijlociu, cea mai mare urbanizare ilegală a avut loc la un deceniu sau două după cea din Turcia, provocată de boom-ul OPEP-ului (Organizaţia ţărilor exportatoare de petrol), la începutul anilor ’70. Ahmed Soliman este de părere că oraşul Cairo a avut, atuci, „perioada sa de aur în ceea ce priveşte urbanizarea scăpată de sub control, când fiecare, dacă avea bani suficienţi, construia ce vroia, unde dorea”. Această anarhie urbanistică a atins apogeul între anii 1974 şi 1990, când afluxul masiv de bani, trimişi de muncitorii egipteni plecaţi să lucreze în Arabia Sau-dită, a umplut unele găuri create în buget de prăbuşirea Statului – providenţă nasserian. La fel s-au petrecut lucrurile şi în Iran, unde sute de mii de muncitori şi mici mederiaşi, fără loc de muncă, au migrat spre Teheran, la mijlocul anilor ’70, pentru a găsi de lucru fie în fabricile producătoare de cărămizi, fie pe şantierele unde se ridicau blocuri, ca la final, începând cu anul 1976 să devină iar şomeri. Dezamăgirea şi furia lor, provocate de situaţia în care se aflau, au fost ingredientele ce au dus la izbucnirea revoluţiei islamice. Cu toate aceste, iranienii nu au rezolvat problema locuinţelor, deoarece şi revoluţia islamică a creat condiţiile nemaipomenite pentru dezvoltarea rapidă a bidonville-urilor. „în timp ce revoluţionarii defilau pe străzile marilor oraşe, povestea Asef Bayat, cei mai săraci iranieni, beneficiari ai revoluţiei, se dădeau de ceasul morţii pentru a controla tot mai bine comunităţile acaprate în numele revoluţiei cu scopul de a extinde suprafaţa terenurilor luate cu japca pe care ridica clădiri prost construite”.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ special pentru tinerii ce vor să devină politicieni, în speranţa că nu vor fi la fel de limitaţi intelectual ca cei mai mulţi dintre actualii politicieni, cu funcţii de decizie, din Parlamentul, prefecturile, consiliile judeţene sau locale şi primăriile României, spre paguba oamenilor simpli.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Psihologia politică şi apărarea socială (LXIV)

de Gustave Le Bon_ Dacă un orator se adresează ascultătorilor săi, sperând că va pune în mişcare acea parte din ei numită inteligenţă, aşa cum va crede oricine gândeşte logic, la final, va constata cu uimire nu numai că nu a convins pe nimeni, dar va observa că nimeni nu-l […]