Published On: mie, dec. 5th, 2018

Cea mai rea dintre toate lumile posibile (32) De la explozia urbană la bidonville-ul global

nichiduta.ro

de Mike Davis_
Istoricul Jean Suret-Canale ne atrage atenţia că, în Africa tropicală, francezii controlau cu stricteţe deplasarea mâinii de lucru ce provenea din mediul rural, iar pe africanii din mediul urban, neputându-i scoate din oraşe, îi aduna cu forţa, obligându-i să trăiască în periferii sordide. în bidonville-urile coloniale ca Medine din Dakar, Treichville dinAbidjan sau Poto-Poto din Brazzaville, „străzile (…) nu sunt decât artere de nisip sau noroi, canalizarea nu există deloc (în loc de guri de canalizare doar câteva şanţuri de o parte şi alta a străzilor, în rare locuri fiind de mântuială acoperite cu dale ce se clatină când pui piciorul pe ele). Nu există deloc reţele de distribuire a apei potabile sau sunt foarte rare, reprezentate prin câteva fântâni unde oamenii formează cozi de la primele ore ale dimineţii. Nu există nici luminat public, acesta găsindu-se doar în cartierele locuite de europeni. îngrămădirea populaţiei africane în bidonville-urile apărute la periferie crează condiţii deplorabile de igienă”. De fapt, acest refuz total de a furniza „cartierelor cu indigeni” minimul necesar de infrastructuri sanitare de bază, până în anii ’50, nu este doar expresia zgârceniei administraţiei coloniale franceze, dar şi încăpăţânarea acesteia de a recunoaşte indigenilor dreptul de a sta la oraş, la vremea respectivă africanii fiind consideraţi prea inferiori pentru a beneficia de condiţiile de viaţă ce le oferea oraşul, în comparaţie cu satele de unde proveneau.
Dar colonialismul european nu a fost singura instanţă internaţională ce a controlat creşterea populaţiei urbane. Chiar dacă a ajuns la putere cu ajutorul răscoalelor ţărăneşti, stal-inismul asiatic a făcut şi el tot posibilul pentru a sugruma afluxul populaţiei rurale către oraşe. în prima fază, revoluţia chineză din 1949 a deschis larg porţile oraşelor refugiaţilor care se reîntorceau la ei acasă, atitudinea fiind favorabilă şi pentru foşti soldaţi născuţi în mediul rural, aflaţi, după terminarea luptelor, în căutare de lucru. Această politică a sfârşit foarte repede prin apariţia fenomenului, pur şi simplu, de inundare scăpată de sub control a oraşelor chinezeşti ce s-au dovedit incapabile să absoarbă afluxul de 14 milioane de oameni timp de patru ani, la acest fenomen adăugându-se şi incapacitatea economică de a oferi acestor milioane de nou veniţi, condiţii optime de viaţă. Până la urmă, în 1953, noul regim a pus stavilă afluxului de oameni prin aplicarea unui control dur al fluxurilor migra-toate interne. Maoismul a favorizat simultan proletariatul urban ce beneficia de „castronul de orez bogat în fier” şi de securitatea socială care era asigurată din ziua naşterii până în cea a morţii, dar şi încadrarea strictă a creşterii urbane prin adoptarea unui sistem de înregistrare a familiilor ceea ce condiţiona cetăţenia socială la apartenenţa sedentară la o anumită unitate de muncă.
în 1960, după ce i-a repartizat pe toţi cei care nu aveau o casă sau un apartament şi a desfiinţat majoritatea bidonville-urilor de la periferie, pechinul a continuat să exercite un foarte puternic control asupra emigrării chinezilor ce plecau ilegal din satele de origine. Astfel, s-a ajuns în situaţia în care oraşul şi satul erau văzute ca nişte lumi separate care nu trebuiau să se amestece decât conform unor proiecte cu grijă stabilite de către Partidul – Stat. De asemenea, dacă locuitorii din oraşe obţineau uneori aprobarea oficială de ase muta în alt oraş, acest fapt era total excepţional, fiind valabil şi pentru ţăranul căruia cu greu i se permitea să părăsească satul în care s-a născut. Mai mult, la începutul anilor ’60 mari grupuri de populaţie – până la 50 milioane de oameni conform anumitor estimări – de migranţi ilegali din mediul urban au fost trimişi cu forţa înapoi, în satele lor de origine. Drept urmare, după cum constată Guilhem Fabre, sinolog la Universitatea din Havre, procentul de populaţie urbană a scăzut de la 20%, cât era în 1960, la 12,5% în 1971, din totalul populaţiei pe care o avea China. Acelaşi gen de control al fluxului migrator de la sat la oraş a trebuit să fie practicat în anii ’50 în Coreea de Nord, Albania şi mai puţin sever în Vietnamul de Nord (unde s-a aplicat sistemul ho khau), premiul pentru cea mai tristă politică de antiurbanizare ideologică revenindu-i lui Pol Pot şi deportării brutale la care i-a obligat să o suporte pe toţi locuitorii capitalei, în 1975, oraşul Phnom Penh.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ special pentru tinerii ce vor să devină politicieni, în speranţa că
nu vor fi la fel de limitaţi intelectual ca cei mai mulţi dintre actualii politicieni, cu funcţii de decizie, din Parlamentul, prefecturile, consiliile judeţene sau locale şi primăriile României, spre paguba oamenilor simpli.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro