Cea mai rea dintre toate lumile posibile (23) De la explozia urbană le bidonville-ul global

de Mike Davis_
Cu toate că locuinţele, casele, formal aproape mereu nu sunt autorizate de guvernul local, subîmpărţirile pirat ale terenului, spre deosebire de numeroasele tabere de squatteri, sunt de cele mai multe ori, la rândul lor, reîmpărţite în parcele uniforme având planuri unde figurează străzi convenţionale. Cu toate acestea serviciile de interes comun sunt rudimentare sau inexistente, iar preţul de vânzare se bazează pe capacitatea rezidenţilor de a obţine singuri, prin negociere sau fraudă, aprobarea de a construi porţiunea de infrastructură ce le revine. „Pe scurt, scrie Barros şi van der Linden, trăsăturile generice ale «subîmpărţirilor rezidenţiale scoase la vânzare, aflate sub normele oficiale» sunt: planurile desenate de mână, nivelul calitativ scăzut al serviciilor publice (apă, canalizare, lumină electrică), situate periferic, securitate mărită de-a te bucura de linişte, neconformitate cu planurile de dezvoltare urbană şi construire, pe parcela repartizată, cu propriile forţe fizice şi financiare, a locuinţei”. Cu mici deosebiri, caracteristice fiecărui caz în parte, definiţia lui Barros şi van de Linden este valabilă şi pentru implantările de locuinţe de la periferiile oraşelor Mexico, Bogota, Sao Paulo, Cairo, Tunisia, Harare, Karachi, Manilla, plus multe alte sute de oraşe – chiar şi pentru periferiile oraşelor din statele membre ale Organizaţiei de cooperare şi dezvoltare economică (OCDE), unde avem cunoscuţii clandestinos de la marginea Lisabonei şi Neapolelui sau recentele colonias ce au apărut ca ciupercile după ploaie în jurul localităţilor El Paso şi Palm Springs.
Vânzarea zonelor urbane periferice pentru implantarea de bidonville-uri este un obicei ce există de decenii în unele state. „Pe la mijlocul anilor ’60, explică urbanista Ayse Yonder, squatul, în sensul tradiţional al cuvântului, dispăruse la Istanbul. Rezidenţii trebuiau să plătească oamenilor ce controlau zona, chiar şi dreptul de a ocupa un loc din domeniul public, pentru a dormi sau a sta să mănânce. Pe la mijlocul anilor ’70, antreprenori, având relaţii mafiote cu administraţia oraşului, au început să deţină controlul asupra domeniului public, în unele cartiere din Istanbul, vânzând terenuri şi monopolizând orice activitatea de construire de locuinţe”. în Nairobi – în prezent oraşul locatarilor săraci, obligaţi să plătească chirii exagerat de mari – extinderea la scară mare a comercializării de locuinţe a început în anii ’70, când personalităţi bogate, din diferite domenii de activitate, originare din alte locuri, nu din Nairobi, au descoperit că squatul crează noi pieţe imobiliare, însoţite de imense efecte urbane provocate de necesitatea legalizării. Proprietarii locului (adesea succesorii proprietarilor de origine asiatică) de cum au intrat în posesia terenurilor, imediat au trecut la reîmpăţirea acestora în suprafeţe mai mici, pentru a recupera investiţia făcută plus profitul urmărit. Conform cercetătorului specializate în studiul sărăciei, Philip Amis, „propietarii au invadat literalmente propriile lor terenuri, au construit locuinţe după planuri făcute chiar de ei, fără a avea autorizaţie de construire (…), iar riscurile s-au dovedit a fi extraordinar de profitabile. Niciodată nu a fost eliberat ordin de demolare, iar profiturile obţinute de pe urma investiţiilor sau dovedit a fi foarte mare”.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ
special pentru tinerii ce vor să devină politicieni, în speranţa că nu vor fi la fel de limitaţi intelectual ca cei mai mulţi dintre actualii politicieni, cu funcţii de decizie, din Parlamentul, prefecturile, consiliile judeţene sau locale şi primăriile României, spre paguba oamenilor simpli.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Se înfiinţează structurile teritoriale judeţene ale Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate

S-a aprobat, la propunerea Ministerului Mediului un proiect de Hotărâre care prevede înfiinţarea structurilor teritoriale judeţene ale Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate (ANANP). Cele 41 de structuri se vor organiza la nivel de servicii fără personalitate juridică şi vor avea rol de administrare a ariilor naturale protejate. Astfel, de […]