Cea mai rea dintre toate lumile posibile (22) De la explozia urbană le bidonville-ul global

de Mike Davis_
Această „urbanizare pirat” a fost studiată în detaliu pentru prima dată de Rakesh Mohan şi echipa sa de cercetători din cadrul Băncii Mondiale, la Bogota, la sfârşitul anilor ’70:
” (…) aceste subîmpărţiri de implantări piratas nu era rezultatul invaziilor de teritorii: într-adevăr, proprietarii de pământuri au fost schimbaţi în urma unor tranzacţii legale. în general, subîmpărţirea terenului, în sine, este ilegală. Aceste implantări trebuie văzute ca fiind mai mult legale, decât ilegale. Excluse de pe piaţa imobiliară legală, familiile cu posibilităţi financiare reduse cumpără parcele de la antreprenorii ce achiziţionează întinderi mari de pământ la un preţ mic şi le parcelează fără să respecte legile de zonare, nici reglementările în vigoare, referitoare la împărţirea în suprafeţe, nici normele legale ce stabilesc furnizarea de servicii. Parcelele vândute, de regulă nu oferă decât strictul minim în materie de utilităţi şi foarte rar ceva mai mult decât câteva străzi şi câteva puncte de alimentare cu apă. în mod obişnuit, această infrastructură rudimentară este apoi ameliorată prin lucrări succesive după ce a avut loc prima stabilire de familii”.
De facto urbanizarea pirat este, în realitate, privatizarea squatului. într-un important studiu efectuat în 1990, experţii în locuinţe, Paul Baross şi Jan van der Linden, definesc implanturile necontrolate de familii sau, cum li se mai spune, „subîmpărţirile rezidenţiale comercializabile, aflate sub limita normelor legale” ca noi forme de manifestare în materie de locuinţe pentru săraci. Spre deosebire de adevăraţii squatteri, locuitorii unei împărţiri pirat de teren reuşesc să aibă un titlu de proprietate, legal sau de facto, al parcelei pe care s-au stabilit. în cazul acordării unui titlu legal de proprietaate, cel ce împarte terenul în parcele este de regulă un speculant, un latifundiar sau un mare proprietar de terenuri, o comună (de exemplu, un ejido mexican) sau o entitate ce respectă legea nescrisă a obiceiului pământului (cum ar fi un trib de beduini sau consiliul satului). Marii proprietari de pământuri – cum ar fi, de exemplu, un asentiamento de la periferia Buenos Aires-ului, analizat de David Keeling – recurg la viclenie, încurajând rezidenţii să organizeze chiar ei invadarea pământului respectiv, în speranţa că Statul va fi până la urmă obligat să-i despăgubească şi să preia dezvoltarea infrastructurii.
în cazul dreptului de proprietate obţinut de facto, terenul este în general propietatea statului, dar rezidenţii au cumpărat garanţia de a se bucura de dreptul de proprietate recurgând la serviciile oamenilor politici influenţi, la şefi de trib sau la cartelele de crimă organizată (precum triadele care sunt cei mai mari agenţi imobiliari ilegali din Hong Kong). Dalal-i din Karachi sunt un alt exemplu celebru, pe care Akhtar Hameed Khan, fondatorul cunoscutului Orangi Pilot Project, îi descrie ca fiind „antreprenori particulari care au învăţat arta de a manipula pe oamenii noştri politici şi pe funcţionarii noştri lacomi de bani, colaborând cu ei. Fiind nişte puternici «naşi», versaţi în arta corupţiei, dalal-i pun mâna pe terenurile (publice), cumpără asigurări ce anulează expulzarea şi capătă dreptul de instalare de reţelelor de distribuire a apei şi de transport”. Dalal-i (cuvăntul înseamnă şi „peşte” cu sensul de proxenet şi „intermediar”) sunt stăpâni absoluţi pe katchi abadis -reîmpărţiri pirate a parcelelor de teren precum Orangi – unde locuieşte aproape jumătate din populaţia oraşului Karachi.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ special pentru tinerii ce vor să devină politicieni, în speranţa că nu vor fi la fel de limitaţi intelectual ca cei mai mulţi dintre actualii politicieni, cu funcţii de decizie, din Parlamentul, prefecturile, consiliile judeţene sau locale şi primăriile României, spre paguba oamenilor simpli.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Izvoarele de saramură de la Ocniţa, secretul murăturilor

Se laudă că fac cele mai bune murături din lume. Lucrul acesta îl spun mai toate gospodinele din localitatea dâmboviţeană Ocniţa, şi asta pentru că, toate folosesc saramură direct din dealurile pline de sare, odinioară ocne de unde sarea ajungea chiar şi până la Constanţa. Nu trebuie să mai amestece […]